Asociația Studențească din cadrul Facultății de Științe ale Comunicării – Universitatea Politehnica Timișoara, denumită generic „Liga FSC”, este o organizație studențească non-profit, înființată în urmă cu 6 ani, fiind astfel cea mai tânără asociație studențească a Universității Politehnica Timișoara.
Scopul organizației îl constituie atât reprezentarea studenților de la Facultatea de Științe ale Comunicării prin apărarea intereselor și drepturilor acestora, cât și stimularea participării lor la diverse activități educaționale, sociale și culturale. Liga FSC reprezintă principala voce puternică a studenților din facultate, fiind aproape de aceștia prin toate mijloacele de care dispune.
Printre cele mai importante proiecte organizate de asociație se numără „Cafeneaua Comunicării” – menit să familiarizeze studenții și tinerii cu diferite aspecte din domeniul comunicării, „Charity Pub Quiz” – un concurs de cultură generală realizat cu scopul de a strânge donații pentru diverse cazuri sociale, iar cel mai recent proiect, „#shareasmile” – o sesiune concentrată pe ideea de mental health și cum putem să lucrăm asupra acesteia, iar „Debate, Oratory and critical Thinking”, constă în realizarea de diferite sesiuni pentru a familiariza tinerii cu valorile Uniunii Europene și conceptele de gândire critică, dezbatere și oratorie, urmând a se încheia printr-un concurs de dezbatere.
Liga FSC se implică și în mișcări studențești locale și naționale, fiind organizație membră FITT (Fundația Județeană pentru Tineret Timiș), membră fondatoare COSPol (Convenția Organizațiilor Studențești din Politehnica) și membră ANOSR (Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România).