În 2024, caravana Cozzzmonautica ne poartă, ne leagănă ușor și ne invită să visăm împreună pe Drumurile Mătăsii, care se întind dinspre trecut spre viitor.
Invitații noștri din cadrul acestei ediții ne vor călăuzi prin deșertul prezentului și ne vor învăța să ne orientăm mai bine printre dunele planetare și extra planetare.
A venit timpul să reconsiderăm raportul nostru cu cele mai inospitaliere și aride ținuturi ale pământului, ținând cont de faptul că deșerturile se apropie cel mai mult de lumile pustii ale sistemului solar!
Programul complet aici.
„SF-ul este căsătoria dintre Einstein și Șeherezada.”
~ Stanislaw Lem, Fantastyka i futurologia (1970)
„ – Ai mai văzut cactusul ăsta?
– Nu, răspunse Ioana, privind cu curiozitate cilindrul țepos, înalt cât un stat de om, printre ale cărui ace lungi vibrau în aer cupele mici și aproape transparente ale unor flori ciudate, dispuse într-o simetrie desăvârșită.
– Probabil a fost plantat astăzi. Oricum, e o specie foarte rară; nici nu-mi amintesc să fi văzut vreodată ceva similar.”
~ CPSF 396, anul XVII, 15 mai 1971, schiță de Marcel Luca Și dacă undeva în univers cresc cactuși.
Ce-ar fi dacă l-am vedea pe Stanisław Lem nu doar ca pe un scriitor celebru de SF, ci și ca pe un teoretician al genului - un filozof a cărui redescoperire întârziată continuă și astăzi? Opera teoretică a lui Lem a rămas în mare parte necunoscută, fiind scrisă într-o limbă slavă (poloneză) în spatele Cortinei de Fier.
A trecut ceva vreme de la studiul întreprins de cercetătorul australian Lech Keller în 1997, care a încercat să-l reabiliteze pe Lem ca teoretician al SF-ului. Probabil că, supusă unei analize critice non-binare și de gen, afirmația de mai sus ar pica la examen. Nunta este cel puțin ciudată, între un personaj feminin cvasi-legendar de care toți am auzit – o mare povestitoare orientală – și un om de știință celebru care a marcat istoria științei moderne.
Am putea spune că, în contextul escaladării conflictelor din Orientul Apropiat și Mijlociu la începutul secolului al XXI-lea, această nuntă bizară și ușor ironică devine o provocare politică dificilă, dacă nu chiar imposibilă.
Istoria filozofiei speculative ca istorie non-eurocentrică
Ce-ar fi dacă, însă, istoria acelor experimente de gândire – Gedankenexperimente tipice revoluțiilor științifice, cum ar fi biciclete imaginare care merg cu viteza luminii sau ființe sentiente ipotetice, „demoni” de dimensiuni moleculare care încalcă al doilea principiu al termodinamicii – ar avea ceva în comun cu 1001 de nopți? Aceste afirmații necesită un efort imaginativ. Ce descoperim când alăturăm exercițiile speculative moderne și fabulațiile științifice cu ciclurile de povestiri răsăritene ale lumii islamice, indiene, chineze și persane?
Pe scurt, putem spune că Lem aduce în față o „promiscuitate” binevenită, care descentrează gândirea fizicii fundamentale și a cosmologiei moderne, propunând un mariaj neașteptat cu rafinatele fabulații produse și circulate pe Drumul Mătăsii, pe uscat sau pe mare, timp de mii de ani. Astronomia modernă ne dezvăluie moștenirea arabă în nume precum Betelgeuse, Altair, Deneb și Rigel sau termeni precum „azimut” și „nadir” și sistemul de numerație indo-arab.
Deșertul ca incubator
Deșerturile sunt și incubatoare de experiențe extra-mundane, de întâlniri neobișnuite. Culmea este că aceste locuri aride, unde pustnicii ajungeau retrăgându-se cumva de lumea de pe Terra, așa cum o înțelegeau majoritatea semenilor lor, se apropie de disciplina necesară antrenamentului cosmonauților din prezent.
Pentru a fi mai aproape de Marte, te îndepărtezi de orașele și civilizația care le-a dat naștere. Deșertul nu trebuie însă romantizat, căci astăzi emigranții climaterici și economici sunt deseori obligați să străbată zone pustii și să parcurgă ținuturi de graniță în condiții inumane, doar pentru a căuta o oază și o viață mai bună. Cu fiecare an, recordurile temperaturilor emergenței climaterice sunt depășite.
De la Dune la Kin-Dza-Dza, de la Mad Max la Animalia (regizat de Sofia Alaoui), deșertul a fost un incubator pentru experimente de gândire legate de societăți viitoare și ținuturi extra-planetare, inspirate de viața din prezentul nostru apocaliptic. Deșertul oferă condiții optime pentru observarea universului. Nu degeaba observatoarele astronomice ALMA și Paranal au fost amplasate în Atacama.
Această ediție de Cozzzmonautica reconsideră raportul nostru cu cele mai inospitaliere și aride ținuturi ale Pământului, căutând înrudirile dintre planete deșertice și Pământ, medii care pe bună dreptate se apropie de lumile pustii ale sistemului solar.
Deșertificare și tehno-modernitate
Fenomenul de deșertificare a solului a luat amploare în ultimii ani în România, în special în zona Bărăganului si a Câmpiei Banatului, pe fondul lipsei precipitațiilor și al eroziunii solului. Capitalocenul „marsifică” rapid planeta Pământ, singurul cămin al vieții din sistemul solar, amenințat de deșertificare și incendii devastatoare. Nu mai este un mister că schimbarea climatică, datorată dependenței tehno-modernității de energia fosilă non-regenerabilă, riscă să transforme mari zone de pe globul terestru în terenuri nelocuibile.
În același timp, inițiativele „miliardarilor spațiali” invocă Scăparea de pe Terra pentru un grup restrâns de privilegiați – un lucru aberant, ținând cont că cele mai neprietenoase și inumane habitate de pe Pământ (deșerturile) sunt cu mult mai benigne și preferabile extremelor întâlnite în orice colț al sistemului solar sau al spațiului interstelar.
Oaze în imensitatea deșertului cosmic
Cozzzmonautica ia de bună schița timișoreanului Marcel Luca, care lucra în 1971 ca operator chimist la laboratorul de agrochimie și pedologie, reconsiderând din perspectivă speculativă formele de viață deșertice, în special suculentele, evoluate în medii unde apa și ploaia sunt o raritate. Aceste plante au dezvoltat metode ingenioase de a rezista în deșerturi și zone salinizate precum Atacama, Namib, Takla Makan, Gobi, Sonora, Ar-Rub' al-Khali sau Sahara.
Rezultatul acestei evoluții paralele a produs tot felul de cactuși „alternativi”, specii neînrudite care dezvoltă soluții similare, trăind izolate pe diferite continente, separându-se progresiv unele de altele în procesul geologic numit deriva continentelor. Cartea lui Jaime Green, The Possibility of Life: Science, Imagination, and Our Quest for Kinship in the Cosmos, speculează pornind de la „extratereștrii” de lângă noi, acele forme de viață care par nepământene și stranii atunci când le comparăm cu formele de viață familiare nouă. Nu este o întâmplare că echipaje de astronauți și taikonauți se antrenează astăzi pentru posibile misiuni viitoare în deșert. Vom considera însăși rolul oazelor cosmice – oaza nu doar ca popas în deșert, dar luând planeta Pământ ca întreg, ca o „oază” binevenită în imensitatea deșertului cosmic.
– Ștefan Tiron
Cozzzmonautica este un program educativ alternativ dedicat iubitorilor spațiului cosmic, explorării universului și xenobiologiei, SF-ului și ficțiunii speculative.