Spectacolul de dans contemporan „Influențe” își propune ca temă drumul pe care fiecare persoană ajunge să îl parcurgă pentru a-și descoperi propria identitate. Acest traseu inițiatic este necesar pentru descoperirea și formarea propriei personalități, fiind parcurse obstacole și experiențe care au ca scop atingerea maturității. Este un drum propriu și individual, dar care se poate afla în legătură cu drumul parcurs de strămoșii noștri. Alte direcții ale spectacolului sunt: moartea, timpul, afecțiunea, ludicul ce contribuie la formarea mai multor planuri coregrafice legate între ele prin motivul drumului.Se creează un univers arhaic, cu o atmosferă dintr-un timp suspendat, în care modul de trai este în conexiune directă cu natura. De aici se justifică și prezența grâului ca element scenografic, permițând atât conturarea stării de atmosferă, cât și scoaterea în evidență a ideii de traseu pe care personajele înaintează. Personajele folosesc grâul în mod metaforic pentru a construi imaginea de drum și a face trimitere atât la originea lor, cât și la sensul pe care îl caută. Despre atingerea maturității și descoperirea propriei identități prin parcurgerea unui traseu inițiatic își propune spectacolul „Influențe” să vorbească, printr-o stilistică aparte și un limbaj coregrafic născut din întâlnirea dintre folclorul minorităților și dansul contemporan.
Concept și coregrafie: Teodora Tudose
Distribuție: Ana-Maria Bănuță, Antonia Itineanț, Marin Lupanciuc, Cătălina Oance, Teodora Tudose
Muzica: Sarah Mitrofan
Costume: Valentin Teodorescu
Light design: Andrei Chifu
Producător: Unfold Motion
Stagiunea de dans contemporan DINAM - ediția a IV-a, este un proiect ce vizează consolidarea și accesibilizarea prezenței dansului contemporan ca formă de expresie artistică relevantă și a evenimentelor conexe acestuia, în peisajul cultural al municipiului Timișoara.