Adriana Babeți – 256 de romane pentru Europa Centrală

256 de romane scrise în 14 limbi de 197 de autori din Europa Centrală. Acesta e bilanţul Dicţionarului nostru, al unei echipe care numără peste 70 de membri. Şi aceasta e tema întâlnirii noastre: de ce Dicţionarul romanului central-european din secolul XX, un produs intelectual unic, a apărut la Timişoara? Vor da răspuns întrebării într-o dezbatere pasionantă importanţi scriitori, critici literari şi traducători români, polonezi, germani, maghiari, cehi, sârbi, slovaci.


Adriana Babeți este profesor emerit al Universităţii de Vest din Timişoara şi profesor asociat la Universitatea din Bucureşti, unde predă literatură comparată; este redactor la revista Orizont. A coordonat, împreună cu Cornel Ungureanu, antologiile Europa Centrală. Nevroze, dileme, utopii (1997) şi Europa Centrală. Memorie, paradis, apocalipsă (1998). Dintre volumele publicate: Femeia în roşu (1990, împreună cu Mircea Mihăieş şi Mircea Nedelciu, carte ajunsă la cea de-a şasea ediţie şi inclusă în manualele de literatură pentru liceu); Bătăliile pierdute. Dimitrie Cantemir, strategii de lectură (1997); Dilemele Europei Centrale (1998); Arahne şi pînza (2002); Dandysmul. O istorie (Polirom, 2004); Le Banat: Un Eldorado aux confins (coord., Université de Paris IV – Sorbonne, 2007); Amazoanele. O poveste (2013), Dicţionarul romanului central-european din secolul XX (coordonare, 2022). Volumele sale au primit numeroase premii naţionale, iar activitatea i-a fost distinsă cu Ordinul de cavaler al Artelor şi Literelor al Republicii Franceze, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler acordat de Preşedinţia României, cu titlul de cetăţean de onoare al Timişoarei. De asemenea, pentru activitatea sa academică şi didactică a fost recompensată cu importante premii naţionale şi internaţionale. 

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Parte din

La UVT, Cultura este Capitală 2023

La UVT, Cultura este Capitală 2023