AM ÎNCEPUT SĂ VĂD CULORILE | București

AM ÎNCEPUT SĂ VĂD CULORILE | București

„Am început să văd culorile” este o expoziție de artă naivă din România și Serbia, curatoriată de Andreiana Mihail. Lucrările care o alcătuiesc nu au pretenția unui compendiu istoric-explicativ, ci mai degrabă compun un traseu printre temele dominante: munca, natura, familia, distracția – tratate simplu, fără a construi vreo analiza critică a realității. Totul este așa cum se vede: naratiuni scurte fără obscurități și dificultăți, ochiul fiind doar solicitat de contactul nemediat cu multele culori și personaje.

„Am început să văd culorile” a fost creată în anul 2023, prin proiectul cultural Cămine în mișcare | Moving Fireplaces, și prezentată în cadrul Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii.

În 2024, în cadrul ediției curente intitulate Moving Fireplaces - The Legacy, expoziția este adaptată și prezentată la București, Brașov și Caransebeș, în perioada august-noiembrie.

Partener al expoziției la București: The Institute / Cartierul Creativ

Parteneri: Consiliul Județean Caraș-Severin, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, Galeria de Artă Naivă Kovačica, Comunitatea Românilor din Serbia, Gărâna Jazz Festival

Parte din

Cămine în Mișcare - Moștenirea

Cămine în Mișcare - Moștenirea