Idei care schimbă lumea - Conferință Peter Sloterdijk

În 2002 Peter Sloterdijk publica un scurt studiu cu titlul Falls Europa erwacht (În caz că se deșteaptă Europa), în care se întreba, la zece ani de la încheierea Războiului Rece dacă Europa, eliberată din menghina celor două superputeri rivale – U.R.S.S. la est, S.U.A. la vest –, va fi capabilă să se repoziționeze ca un actor major pe scena politică a lumii și să-și reia locul istoric cuvenit, în rezolvarea întrebărilor complexe ale contemporaneității

Azi, douăzeci de ani mai tîrziu, odată cu întoarcerea războiului pe teritoriul vechiului continent, o rechestionare filosofică a poziționării Europei pe harta socio-politică a lumii, în urma  reformulării configurației strategice mondiale, a devenit cu atît mai brizantă.

Inaugurarea festivă a Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023 constituie cadrul adecvat pentru această conferință oferită de cel mai reputat filosof cultural contemporan al continentului.

Peter Sloterdijk

Este unul dintre cei mai cunoscuți și inovativi filosofi contemporani. Revistele Foreign Policy și Prospect Magazine îl desemnează în clasamentul celor mai influenți 100 de intelectuali publici. Scriitor prolific, după absolvirea Universității din München începe să publice o lungă serie de lucrări cu caracter filozofic. Prima dintre acestea, Critica rațiunii cinice, este remarcată imediat de comentatori și atinge un tiraj nemaiîntâlnit la o lucrare filosofică în Germania postbelică. Volumul este de altfel tradus, până astăzi, în peste 30 de limbi.

Peter Sloterdijk a fost distins cu numeroase premii și doctorate onorifice (Premiul Ernst Robert Curtius, 1993; Premiul Sigmund Freud, 2005; Premiul Ludwig Börne, 2013 etc.). Activitatea sa profesională se împletește cu cea publică: deține vreme de doi ani Catedra Lévinas creată la Strasbourg, în 1992 devine profesor de filosofie și estetică la Universitatea de Arte și Design din Karlsruhe, unde a fost deopotrivă rector în perioada 2001-2015, are apariții constante în presa germană și în cea franceză, și participă la numeroase simpozioane, colocvii și congrese internaționale.

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Parte din

La UVT, Cultura este Capitală 2023

La UVT, Cultura este Capitală 2023