My Neighbourhood With My Camera | Cirkuliranje & Fabrika Fotografa

Proiectul My Neighbourhood With My Camera propune explorarea peisajului bănățean din România și Serbia prin intermediul unei expoziții de fotografie documentară. Acestea invită participanții să observe caracteristicile naturale, antropologice, istorice și artistice ale banatului istoric, în imagini care imortalizează bogăția culturală a regiunii. Expoziția este o colecție de martori ai multiculturalității, ai complexității peisajului cultural al Banatului istoric, o arhivă fotografică de caracteristici valoroase ale identității culturale ale comunităților din regiune.

Imaginile din cadrul expoziției sunt rezultatul unor workshopuri de fotografie realizate în România și Serbia, în vara anului 2023, în localitățile Timișoara, Vârșeț și Kovačica.

Inspirate de poveștile culese în cadrul proiectului Cămine în mișcare în anul 2022, Vladislav Petković, în fruntea organizației Cirkuliranje, și Miodrag Popović, în fruntea școlii de fotografie Fabrika Fotografa, au creat cinci teme de inspirație prin care au dorit să conecteze aceste povești cu arta fotografiei:

Urmărind drumul Artei Naive din Kovačica
Râurile din Banat, Secretele unui pescar
Iată-mă că vin, iată-mă că plec
Marea Panonică în zilele noastre
Cei buni, cei răi, cei urâți… Viața merge înainte

Vernisajul expoziției va avea loc în 10 septembrie, ora 17:00. 

Autorii fotografiilor: Milica Perić, Teodor Milošević, Marija Krtinić, Anita Kovács, Dragana Vujović Mihić, Krisztina Szabó, Mila Torović, Milica Šaletić, Tanja Dimitrijević, Ana Cvjetković, Andrijan Ružanović, Biljana Minić, Hajrudin Šabotić, Jelena Marin, Jelena Popović, Marija Krtinić, Natalija Marinković, Sofija Ljubišić, Sofija Miščević, Vuk Batanović, Maja Stojanović, Sanja Kapetanović, Milica Simurdić, Vesna Ružić, Zoran Vujanović, Gordana Đorđeski

Organizator: Prin Banat
Evenimentul este prezentat în cadrul Festivalului Cămine în mișcare 2023.

Parteneri: Gărâna Jazz Fest, Comunitate Românilor din Serbia, Asociația Memorialul Revoluției, Centrul de Proiecte Timișoara

Credit foto afiș eveniment: Milica Perić

Festivalul Cămine în mișcare 2023 este o componentă a proiectului cultural Cămine în mișcare - Moving Fireplaces - parte din Programul cultural național „Timișoara - Capitala Europeană a Culturii în 2023” (Timișoara 2023), finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara.

Parte din

Cămine în mișcare 2023

Cămine în mișcare 2023