Port și Transport

Asociația Inițiativă în Educație, alături de partenerii săi, vă invită cu entuziasm să descoperiți expoziția „Port şi Transport” alături de artista Ioana Palicica!

„Port şi Transport” este o colecţie experimentală, bazată pe reutilizare şi ready-made, precum şi pe conceptele de upcycling şi deconstrucţie a formei, în vederea transformării obiectelor folosite în meşteşugurile populare româneşti, în accesorii purtabile.

Colecția „Port și Transport” este alcătuită din 24 de accesorii (poșete, coliere, brățări, inele, cercei), care au la bază atât elemente componente ale războiului de țesut -majoritar suveici- cât și bucăți de pânză (de in și cânepă) sau stofe de lână, țesute în casă, la război. De asemenea, s-au (re)folosit cusături vechi, fie ca atare, fie reproduse, din ornamentica de pe pieptul și mânecile unor cămăși bărbătești cât și ale unor ii specifice zonei Târnavelor, în încercarea de a reaminti de procesul realizării manuale a portului românesc, simbol al identității noastre naționale.

Colecția se adresează, așadar, femeilor cu atitudine, care prin PORT, respectiv prin asumarea unei ţinute, transmit un mesaj şi spun o poveste, mai exact te TRANSPORTĂ într-o altă lume, într-un anumit mediu sau într-o anumită zonă.

Obiectele vechi din colecție (suveici, fuse, mosoare, spete, opritori, segmente din vârtelniță, etc) s-au folosit ori ca atare, în forma lor originală, fără să li se aducă nicio modificare sau îmbunătățire ci doar, accentuându-li-se, tautologic, funcția inițială, ori au fost transformate prin diferite tehnici (tăiere, segmentare, deconstrucție) pentru a le aduce în forma finală de obiecte purtabile, respectiv podoabe contemporane.

„Port și Transport” este o colecție tributară unei zone din inima Transilvaniei, locul copilăriei mele, și îi este dedicată bunicii materne, pe care am însoțit-o iarnă de iarnă țesând, și de la care am moștenit războiul de țesut. E un omagiu artistic, o încercare de a recrea, de a conserva și de a prelungi un spațiu și un timp care nu mai există decât în amintirile mele.

________

𝐄𝐱𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐯𝐚 𝐟𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐬𝐚̆ 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐢̂𝐧 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝟏𝟒 - 𝟏𝟕 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑 𝐬̦𝐢 𝐯𝐚 𝐠𝐚̆𝐳𝐝𝐮𝐢 𝐭𝐮𝐫𝐮𝐫𝐢 𝐠𝐡𝐢𝐝𝐚𝐭𝐞, 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐚𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫𝐞 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐞𝐥𝐞𝐯𝐢, 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐨𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞𝐚𝐠𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.

𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦 𝐝𝐞 𝐯𝐢𝐳𝐢𝐭𝐚̆: 𝟏𝟒 - 𝟏𝟕 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐨𝐫𝐞𝐥𝐞 𝟏𝟓:𝟎𝟎 - 𝟏𝟖:𝟎𝟎.

𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐢̂𝐧𝐬𝐜𝐫𝐢𝐞𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐭𝐮𝐫𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐠𝐡𝐢𝐝𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐥𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐥𝐚𝐬𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐥𝐞𝐯𝐢, 𝐯𝐚̆ 𝐫𝐮𝐠𝐚̆𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐭𝐫𝐢𝐦𝐢𝐭𝐞𝐭̦𝐢 𝐮𝐧 𝐞-𝐦𝐚𝐢𝐥 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐚𝐜𝐭@𝐢𝐧𝐞𝐝𝐮.𝐫𝐨 .

𝐋𝐨𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞:𝐒𝐞𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐂𝐫𝐨𝐧𝐢𝐜𝐋𝐨𝐯𝐞 𝐏𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜𝐭𝐢𝐨𝐧𝐬 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐏𝐚𝐥𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐁𝐫𝐮̈𝐜𝐤, 𝐏𝐢𝐚𝐭̦𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢, 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚. 𝐒𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐅𝐥𝐨𝐫𝐢𝐦𝐮𝐧𝐝 𝐌𝐞𝐫𝐜𝐲, 𝐧𝐫. 𝟗, 𝐞𝐭𝐚𝐣 𝟐, 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚;

________

𝐈𝐨𝐚𝐧𝐚 𝐏𝐚𝐥𝐢𝐜𝐢𝐜𝐚 este creatoare de accesorii unicat, absolventă a Facultății de Litere, Filisofie și Istorie, secția Filosofie, și a Masterului de Design Textil și Vestimentar, din cadrul Universității de Vest Timișoara. Creațiile sale se bazează pe reutilizare și reinterpretare precum și pe conceptele de ready made și upcycling.

________

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Timișoara e culoare” (ediția a II-a).

Proiectul „Timișoara e culoare” (ediția a II-a) își propune să valorifice bogăția și multiculturalitatea orașului nostru prin crearea de contexte educaționale cu conținut cultural și artistic în perioada august – noiembrie 2023 în diferite cartiere ale Timișoarei.

Vă așteptăm cu drag!

Proiectul face parte din „Programul cultural național Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023" și este finanțat prin programul OverBorder Culture+, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Parte din

Timișoara e CULOARE, ediția a II-a

Timișoara e CULOARE, ediția a II-a