Timișoara e CULOARE, ediția a II-a

Proiectul „Timișoara e culoare” (ediția a II-a) urmărește completarea și extinderea Programului cultural național “Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” prin crearea de contexte educaționale cu conținut cultural și artistic pentru a consolida o comunitate activă, unită și conectată la identitatea și patrimoniul cultural local și european.

Dacă ne-am gândi la Timișoara ca la o paletă de culori, atunci aceasta ar putea reprezenta multiculturalitatea orașului vibrant, varietatea activităților desfășurate, colaborarea diverselor industrii și arii, culorile vii date de spiritul tânăr și inovator al cetățenilor, poveștile diferite ale cartierelor, varietatea organizațiilor  neguvernamentale,  oferta educațională bogată, istoria orașului și arhitectura acestuia. Privit sub diferite aspecte, orașul nostru are culoare.

Numele proiectului este de fapt un acronim care pornește de la cultură și caracterul multicultural (CU), celebrează literatura (L), onorează patrimoniul orașului (O), stârnește prin artă (AR), marchează importanța educației (E) și aduce la final culoare, un simbol al creației, al vieții, al speranței, celebrării și bucuriei. 

Pentru implementarea proiectului „Timișoara e culoare” (ediția a II-a) propunem un tablou format din ateliere de educație interculturală („CU”), activități de promovare a culturii scrise prin întâlniri cu scriitori, ateliere de scriere de poezie și povești și cerc de povești („L”), tururi ghidate pentru descoperirea orașului și a patrimoniului („O”), ateliere de creație și artă, întâlniri cu artiști vizuali („AR”) și sesiuni de educație prin care putem descoperi legătura strânsă dintre cultură și educație (E) pentru a implica copiii în povestea orașului și a le oferi accesul la educație de calitate prin cultură.

Obiectivele proiectului urmăresc valorizarea peisajului cultural divers al orașului prin organizarea de activități pentru elevi, cadre didactice, tineri și implicarea acestora în activități de scurtă durată precum: ateliere deschise, conferințe, întâlniri cu scriitori, tururi ghidate pentru a consolida comunitatea locală și a încuraja pe termen lung participarea în procese culturale și de creație artistică.

Obiective specifice ale proiectului:  

  • Valorizarea peisajului cultural divers al orașului prin organizarea de activități educaționale cu conținut cultural și artistic în perioada august-noiembrie 2023 în diferite cartiere ale orașului Timișoara și a localităților din județul Timiș pentru minim 300 de copii, 50 de tineri, 200 de cadre didactice și implicarea a 20 de organizații non-guvernamentale.
  • Crearea în perioada august – noiembrie 2023 a unor contexte educaționale interculturale cu deschidere către elevi, tineri și profesori din județul Timiș pentru implicarea acestora în activități de scurtă durată precum: ateliere deschise, conferințe, întâlniri cu scriitori, tururi ghidate pentru a consolida comunitatea locală și a încuraja pe termen lung participarea în procese culturale și de creație artistică.

Împreună aducem culoare în fiecare spațiu al orașului nostru! Împreună, prin educație!

Proiectul face parte din Programul cultural național Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul OverBorder Culture+, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Acest proiect face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul OverBorder Culture+, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.