PRO MUSICA – Logica Timpului

Asociația Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii și Institutul Cultural Român din Budapesta celebrează, în contextul moștenirii Programului „Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023" evenimentul special „PRO MUSICA – Logica Timpului”, care va avea loc miercuri, 18 septembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Institutul Cultural Român din Budapesta, situat pe Strada Izsó, nr. 5, 1146 Budapesta.

Evenimentul își propune să aducă în prim-plan povestea uneia dintre cele mai iconice formații rock din România, PRO MUSICA, printr-o serie de activități culturale deosebite, inclusiv lansarea unei cărți, o expoziție de fotografie și un concert live.

Lansarea cărții „PRO MUSICA Logica Timpului – Texte” semnată de Doru Eugen Iosif, Ștefan Dandu și Marian Odangiu oferă o incursiune în istoria și impactul cultural al formației, aducând la lumină momente cheie și perspective inedite ale membrilor săi.

Evenimentul include și vernisajul expoziției de fotografie „PRO MUSICA” realizată de Constantin Duma, care surprinde esența și evoluția trupei, dezvăluind cadre unice din activitatea acesteia. Expoziția este o adevărată cronică vizuală a formației, reflectând momentele de glorie, pasiunea și energia care au definit PRO MUSICA de-a lungul decadelor.

Seara se va încheia cu un concert special susținut de Ilie Stepan, Horea Crișovan și Doru Iosif, în care muzica va deveni puntea dintre trecut și prezent, reînviind spiritul unei epoci în care PRO MUSICA a devenit un simbol al libertății de expresie artistică. Publicul este invitat să retrăiască emoția și vibrația unor melodii nemuritoare, într-o atmosferă intimă și autentică, care celebrează valoarea artistică a muzicii rock românești.

Prin acest eveniment, Asociația Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii și Institutul Cultural Român din Budapesta continuă să pună în valoare diversitatea culturală și bogăția artistică a României, consolidând legăturile culturale dintre România și Ungaria în contextul Programului „Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023" și a moștenirii acestuia.

Parte din

Timișoara: oraș liber, spirit liber

Timișoara: oraș liber, spirit liber