Asociaţia Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii a fost fondată în anul 2011 de 63 de fondatori care provin din mediul cultural public și independent precum și academicieni, jurnalisti, reprezentanți ai mediului de afaceri, lideri de opinie sau cetățeni. Asociaţia este o organizaţie nepatrimonială, neguvernamentală, non-profit, apolitică şi independentă, cu un caracter cultural şi educativ.

Odată cu noul context legislativ (OUG 83/2022 pentru modificarea OUG 42/2019 privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susținerea desfășurării Programului cultural național "Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023"), noua echipă a Asociației și-a asumat scopul de a monitoriza respectarea de către structurile de implementare a viziunii/conceptelor principale din Candidatură şi a corelării Programului cultural cu Programul de investiţii, precum şi în atragerea de finanţări private şi direcţionarea acestora către:
a) Comunicarea Programului Timișoara - Capitală Europeană a Culturii 2023;
b) proiectele din cadrul Programului Cultural;
c) implementarea programului de voluntariat."

Obiectivele Asociației:

  • Asigurarea comunicării și promovării interne și internaționale a Programului Cultural;
  • Promovarea proiectul Timișoara 2023 în mass media;
  • Implementarea strategiei de strângere de fonduri necesare susținerii, implementării şi promovării naţionale şi internaţionale a programului;
  • Dezvoltarea și derularea programului de voluntariat în cadrul TM2023 bazat pe o abordare transgenerațională/multietnică/socială și responsabilizare personală și socială;
  • Atragerea sprijinului din partea tuturor factorilor interesaţi;
  • Colaborarea cu orice alte instituţii, asociaţii, fundaţii, cluburi, etc. în vederea promovării şi implementării programului;
  • Formarea și perfecționarea actorilor locali, regionali, naționali și internaționali în domenii ce corespund scopului și obiectivelor;
  • Monitorizarea respectării viziunii/conceptelor principale din dosarul de candidatură pe baza căruia Municipiul Timișoara a câștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii;

Aceste obiective vor fi atinse treptat. Conceptul nostru este construit pe răbdare, înrădăcinat într-un simț al urgenței.


Newsletter

Cele mai importante evenimente din oraș.
În inbox-ul tău, săptămânal.