Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad este o instituţie publică de spectacole, subordonată Consiliului Local Municipal Arad, înființată în 1948 sub denumirea de Teatrul Român de Stat Arad, care funcţionează într-unul din cele mai importante edificii ale municipiului Arad. TCIS Arad înseamnă două secții care acoperă un program repertorial distinct, cu proiecte din repertoriul clasic, dramaturgie contemporană, teatru experimental și cele adresate copiilor. Cu un repertoriu clar definit, urmăreşte satisfacerea gustului pentru teatru al publicului arădean, pe segmente de vârstă. Instituţia arădeană de teatru are stabilite o serie de legături de colaborare şi de parteneriat cu instituţii similare din ţară şi din străinătate - Teatrul Naţional Pecs, Ungaria, Teatrul de Stat Bursa, Turcia, Teatrul Ivan Radoev, Plevna, Bulgaria, Teatrul Național Niš, Serbia, Teatrul Dramatic Skopjie, Macedonia de Nord, Teatrul Cetății Gyula, Ungaria, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, Teatrul German de Stat Timișoara.

Teatrul Clasic este un promotor al artei teatrale româneşti, fiind prezent de-a lungul timpului pe scene importante ale Europei. În organizarea TCIS Arad, anual, au loc trei mari evenimente culturale, importante în peisajul teatral din România și nu numai: Festivalul Internațional de Teatru Clasic, Festivalul de Artă a Animației Euromarionete, Festivalul Internațional de Teatru Nou.

Dintre proiectele culturale interdisciplinare, unul dintre demersurile pe termen lung al teatrului constă în ateliere de profil desfășurate în școlile arădene. Programul, Teatru în școli, vizează educația teatrală a tinerilor spectatori. Proiectul cuprinde trei etape intitulate: Te învăț, Te dezvolt, Te educ.

Dintre obiectivele urmărite de TCIS Arad amintim: satisfacerea gustului şi dorinţei de teatru de înaltă calitate; creşterea vizibilităţii şi a renumelui artei teatrale româneşti în spaţiul european; participarea activă a operatorilor culturali din domeniul teatrului la dialogul intercultural; continuarea unui dialog cultural internaţional activ; promovarea culturii române în străinătate.

Newsletter

Cele mai importante evenimente din oraș.
În inbox-ul tău, săptămânal.