Proiectul „Connect” continuă să dezvolte și să promoveze reflecția ca instrument esențial în comunitatea noastră în perioada după TM 2023. Ne concentrăm pe crearea unor contexte accesibile, în care oamenii să poată reflecta împreună în jurul unor teme care marchează comunitatea locală, națională și europeană.
În centrul proiectului stă sintagma „Împreună”, care ne ghidează în organizarea unor serii de evenimente efervescente, originale, constructive. Vrem să aducem împreună oameni din toate categoriile sociale și culturale pentru a discuta despre teme care marchează viitorul comunității noastre.
Evenimentele noastre vor fi atrăgătoare pentru un public divers și vor fi centrate în jurul unor personalități culturale și științifice de renume, care pot genera exerciții de reflecție profunde și schimbări de percepție.
Vom organiza întâlniri cu specialiști din țară și din străinătate în cadrul unor contexte inter și transdisciplinare, pentru a aborda diverse teme și perspective care fac diferența în comunitate: diversitate, identitate europeană, coeziune, rolul artistului contemporan în agora, dezvoltarea științei în mod responsabil etc.
Scopul nostru este să cultivăm cultura dialogului constructiv și să generăm schimbări pozitive în comunitatea noastră.