La Pas

"Lumea este în criză. Acest lucru era clar înainte de pandemie. În secolul XX am cedat presiunii de a ne trăi viața în viteză, sub imperativul eficienței și scalării. Dorința de a avea mai mult ne împiedică să ne recunoaștem limitele fizice și cele ale ecosistemului în care trăim". (extras din An urgent call to slow down, 2022, www.slowfood.com

Programul LA PAS urmărește valorificarea patrimoniului gastronomic prin respectarea unor principii specifice mișcării de slow-food (bun-curat-etic), dezvoltarea competențelor de consum responsabil în rândul tinerilor, promovarea practicilor sustenabile pentru organizarea evenimentelor culturale, încurajarea de politici publice care să favorizeze modele de dezvoltare sustenabilă și o cultură a sustenabilității în rândul cetățenilor. Dezbaterea complexă privind alimentația, relația urban-rural, problema modelelor de consum trebuie să devină teme culturale participative.

Prin program, asociația CRIES dezvoltă complementaritățile necesare valorificării patrimoniului gastronomic local și integrării dimensiunii de sustenabilitate, subscriindu-se și Raportului Parlamentului European din 2014, referitor la patrimoniul gastronomic european, care statuează faptul că gastronomia face parte din identitatea noastră. 

Artele culinare reprezintă un vector de convivialitate și un moment important de sociabilitate iar experimentarea unei culturi gastronomice reprezintă o formă de schimb cultural. De asemenea, asociația urmărește unul dintre obiectivele Strategiei Culturale a Timișoarei 2018-2022 privind celebrarea culturii gastronomică regională.

Programul LA PAS 2023 va avea următoarele componente: 

  • Programul educațional răspunde unor probleme urgente cu care societatea se confruntă legate de schimbări climatice, poluare, risipă alimentară, urmărind facilitarea în rândul tinerilor a unor competențe pentru dezvoltarea sustenabilă. 
  • „Gustul ca patrimoniu” urmărește promovarea gastronomiei ca parte a patrimoniului cultural imaterial.
  • „Festivalul LA PAS” reprezintă un moment important de celebrare a producției și consumului sustenabil, aducând împreună artizani și consumatori, care apreciază producția locală, realizată cu preocupare pentru standardele sociale și de mediu.
  • „LA PAS în cartiere” constă în organizarea în cartiere a unor evenimente publice de promovare a produselor artizanale, a producătorilor locali și a consumului responsabil.
  • Activism urban pentru accesul public la apă: este componenta care conectează programul LA PAS cu una dintre principalele probleme cu care se confruntă societatea noastră,  accesul la apă și rolul cursurilor de apă în viața urbană. Totodată, ne conectăm cu programul Timișoara verde-albastră, ce promovează creșterea conștientizării publice asupra importanței cursurilor de apă din Timișoara și din zona periurbană - o rețea vastă de canale de desecare, râuri și pârâuri. 
Calendarul programului
Calendarul programului

*actualizat

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.