Noaptea Filosofiei la HEI

„Pentru o noapte, publicul orașului, de toate vârstele, este invitat să ia parte la dezbaterea publică, în tradiția gânditorilor greci ai Agorei, la București și Timișoara, care anul acesta este Capitală Europeană a Culturii” - aceasta este invitația pe care o lansează doamna Tilla Rudel, directoarea Institutului Francez din România la Timișoara. 

Pe 26 mai, Timișoara va găzdui cea de-a treia ediție a Nopții Filosofiei, un eveniment inițiat în țara noastră de Institutul Francez din România. După succesul edițiilor anterioare, a treia Noapte a Filosofiei se va desfășura la nivel național, cu o ediție în premieră la București, în 25 mai și la Timișoara, în 26

Vă invităm, așadar, la un maraton filosofic de două zile, având ca temă generală Omul de mâine / The human to come. „Provocarea principală a acestei ediții a fost aceea de aalege, pentru ambele orașe, acele subiecte relevante totodată pentru comunitatea filosofică, cât și pentru publicul cultural în sens larg, care să acopere un orizont variat de domenii, de la etică la filosofia artei, de la practică filosofică la filosofia războiului” mărturisește Cornel Moraru, unul dintre curatorii evenimentului.

„În ceea ce mă privește, am căutat să concentrez dialogurile și discuțiile în jurul stării democrației în lume, a problemelor ecologice, a problemelor de gen,” completează Raphael Zagury-Orly, celălalt curator.  


La HEI - House of European Institutes, vom avea plăcerea de a ne întâlni cu câteva nume mari ale filosofiei naționale și europene: Barbara Stiegler și Christophe Pebarthe, Adriana Babeți și Alin Gavreliuc și Anne Simon. 

Vom începe seara în compania Barbarei Stiegler și a lui Christophe Pebarthe care vor purta un dialog incitant despre democrație; Instituer la Démocratie - o discuție care se va desfășura în limba franceză, cu traducere simultană în limba română. Barbara Stiegler este profesoară de filosofie politică la universitatea Bordeaux-Montaigne, unde ocupă și rolul de director al programului de masterat „Soin, éthique et santé.” Este specialistă în filosofia lui Nietzsche. Filosoafă dedicată, Barbara Stiegler este în egală măsură, împotriva neoliberalismului și pledează pentru mai multe politici publice în favoarea educației și a sănătății. Christophe Pebarthe este lector la Institutul Ausonius din cadrul universității Bodreaux-Montaigne, specialist în Istoria greacă antică. Este director al Revistei de studii antice din aprilie 2009. Ultima sa lucrare, Athènes, l'autre démocratie, studiază instituțiile și mecanismele democrației ateniene. 

Noaptea Filosofiei va continua cu o discuție între Adriana Babeți și Alin Gavreliuc: Diferențe în interferențe. Banatul - Un studiu de caz? Adriana Babeți este deja un nume cu rezonanță în cultura locală, națională și europeană. Este profesoară de literatură comparată la Universitatea de vest din Timișoara și profesor asociat la Universitatea din București. În 2017, a primit Marele Premiu al Asociației de Literatură Comparată și Generală din România pentru întreaga activitate și pentru cel mai bun studiu de comparatistică din ultimii 20 de ani. Are Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler (2010) și este Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (2022). Alin Gavreliuc este profesor universitar în cadrul Departamentului de Psihologie al Facultății de Sociologie și Psihologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Are contribuții importante în aria psihologiei sociale, etnopsihologiei, realizând și prima sinteză românească în domeniul psihologiei interculturale. Cercetătările sale au urmărit îndeosebi transferurile valorice și atitudinale intergeneraționale din România contemporană. 

Anne Simon este cercetătoare în studii literare și filosofice. Cercetătările sale se concentrează pe scriitorul Marcel Proust, studii de gen și studii asupra animalelor din literatură. Atribuind o atenție fină relațiilor dintre istorie, științe și creație literară, studiile sale se situează la intersecția a două axe principale: expresia viului printr-o abordare zoopoetică, relațiile dintre rațiune, simțuri și creația literară. 


Evenimentul organizat la HEI - House of European Institutes în data de 26 mai, organizat de Institutul Francez, face parte din programul celei de-a treia ediție a Nopții Filosofiei care se va desfășura sub forma unui maraton filosofic de două zile, la București și Timișoara, având ca temă generală „Omul de mâine”. 

Programul complet al celei de-a treia Nopți a Filosofiei poate fi consultat aici

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Parte din

HEI - House of European Institutes 2023

HEI - House of European Institutes 2023