Pe 14 iulie, Identity.Education și HEI – House of European Institutes te invită un party artsy. Cele trei expoziții din latura mică a bastionului își deschid ușile cu tururi ghidate, începând cu ora 19, iar de la 21, doua dj seturi ne vor face să dansăm până târziu în noapte. 

Facem din artă un eveniment comunitar, pe bune. Te așteptăm să reactivăm bastionul cu artă, diversitate, muzică și voie bună.

La HEI (Bastion 1) aveți ultima ocazie să vedeți expoziția Circular Catalysts care explorează potențialul practicilor meșteșugărești dintr-o perspectivă contemporană. Expoziția prezintă fotografii documentare făcute de Ioana Cîrlig în cadrul unei serii de rezidențe a cinci creatori britanici care au fost găzduiți de organizații locale care lucrează în ruralul românesc. 

În Bastion 2 va avea loc vernisajul expoziției de grafică și textile care reunește lucrările de final ale studenților și masteranzilor de la Factultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest. 

Identity.Education găzduiește expoziția „Tabachera cu scorpion – o călătorie vizuală într-un roman queer” (în Bastion 3), călătorie printre ideile romanului în care autoarea propune o incursiune subiectivă formulată prin metoda suprarealistă a hazardului obiectiv într-un univers “lesbian” din alte timpuri și alte locuri, extins și actualizat pe mai multe planuri cu nuanțe din zilele noastre.

Muzica va fi asigurată de: 

Borusiade: O minte creativă și un suflet frumos. Borusiade este o artistă din România care are un spectru muzical care nu compromite, mai mare decât Râul Amazon, lucru ce se poate observa ascultându-i piesele lansate cum ar fi Ostgut Ton, Unterton, Pinkman sau Dark Entires. Seturile ei sunt o combinație de multe genuri muzicale, neștiind unde vei ajunge ascultând, dar știind că te îmbarci într-o aventură de neuitat.

https://soundcloud.com/borusiade

Liza Rivs: Liza Rivs este DJ și producătoare din Georgia. Ea este născută în Georgia post sovietică și crescută în Paris, Franța. Ea a apărut pe scena locală încă din 2016. La un de la lansare a avut și primul Boiler Room în Georgia, la Cafe Gallery. De atunci a pus muzică în multe cluburi mari din Paris, Tbilisi cum ar fi KHIDI unde și-a și început rezidența. 

Muzica ei este caracterizată de o varietate de selecții muzicale de la techno, la electronică și sunete industriale. 

https://soundcloud.com/liz-rivers

Evenimentul face parte din programul de implicare comunitară a HEI – House of European Institutes din cadrul Cultural Management Academy și este organizat cu sprijinul Ambasadei Georgiei în România. Parteneri principali: Institutul Goethe, Consiliul Britanic, Institutul Cultural Român, Institutul Polonez, Forumul Cultural Austriac.

Proiectul HEI – House of European Institutes face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. Este organizat în parteneriat cu Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Parte din

HEI - House of European Institutes 2023

HEI - House of European Institutes 2023