Sunlight Theatre - Performative Dialogues II

Sunlight Theatre - Performative Dialogues este un proiect manifest dedicat reconstrucției și creșterii școlii de teatru timișorene, prin racordarea la contexte europene și naționale, dar și dezvoltării diferitelor categorii de public printr-o ofertă culturală proaspătă. Sunlight Theatre, festival de teatru și arte performative făcut de tineri, pentru tineri, dar și pentru întreaga comunitate, propune în acest an spectacole de teatru în spații convenționale și neconvenționale, precum și în spațiul public - 5 spectacole ale elevilor și studenților din toată țara și din străinătate, selectate în urma unui apel deschis. 


În plus, formarea tinerilor pasionați de teatru (elevi sau studenți), prin mentorat oferit de actori, regizori și scenografi consacrați este o componentă care arată orientarea proiectului spre viitor, spre dezvoltarea sustenabilă a teatrului timișorean și românesc.


Sunlight Theatre, care se află în acest an la cea de V-a ediție, a adus de-a lungul anilor peste 25 de spectacole, a oferit oportunități de formare pentru cel puțin 300 de tineri din Timișoara, din țară și din străinătate și a pus bazele colaborării cu școli de teatru din țară și din afară.


Interesul crescut al studenților la actorie din țară și străinătate, dar și cel al inițiativelor de teatru independent, deschid porțile spre o nouă abordare, cea a înscrierii de spectacole pentru ediția a V-a a Sunlight Theatre, festivalul fiind o platformă recunoscută în plan național pentru susținerea tinerilor actori. 

Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.