„Casa Orient”
de Kareem Jamal
Palatul Ștefania (Timișoara, Piața Romanilor, nr. 1)
26-28 octombrie 2024, interval 14:00-18:00
„Casa Orient” este un proiect artistic multidisciplinar ce îmbină fotografia, poezia și storytelling-ul pentru a explora teme precum migrația, identitatea culturală și conceptul de „acasă”. Inspirat de experiențele personale ale părinților artistei Kareem Jamal – tatăl care a migrat în România și mama care a locuit în Yemen – proiectul surprinde viața între două lumi.
Prin imagini și texte poetice, publicul este invitat să reflecteze asupra impactului migrației asupra identității și tradiției, precum și asupra redefinirii noțiunii de „acasă”. „Casa Orient” evocă o întâlnire intimă între Orientul Mijlociu și Europa de Est, prezentând simboluri culturale și momente personale din viața de zi cu zi.
***
Proiectul „Casa Orient”, propus de Kareem Jamal, a fost selectat în cadrul Apelului de proiecte și intervenții artistice pentru Festivalul Cămine în mișcare / Moving Fireplaces 2024, parte din proiectul Moving Fireplaces - The Legacy, organizat și implementat de Asociația Prin Banat.
Proiect parte din Programul cultural național „Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. Eveniment organizat în parteneriat cu Centrul de proiecte al Municipiului Timișoara.