All Schools Should Be Art Schools

Proiectul își propune să armonizeze metodologiile prin care sunt înțelese și predate artele în sistemul de învățământ public, în ciclurile școlare și preșcolare, cu arsenalul și bogăția de metode dezvoltate de inițiativele de educație artistică și prin artă independente, reducând pe cât posibil, decalajul dintre acestea.


All Schools Should Be Art Schools presupune trei componente integrante prin care se dorește: popularizarea conceptului pedagogic de mediu/spațiu de învățare (learning environment); accentuarea importanței educației artistice și prin artă, laolaltă cu spațiul public și cel cultural al Timișoarei, ca metode apte de a facilita sau chiar eleva conținutul diverselor discipline umaniste și reale din învățământul obligatoriu, prin exemple și studii de caz concrete și valorizarea unor conținuturi pedagogice actuale, adaptate la nevoile copiilor de azi.


All Schools Should Be Art Schools se adresează în mod direct învățătoarelor și educatoarelor din sistemul de învățământ din Timișoara, precum și preșcolarilor și elevilor. Conceput pentru a crea puncte de intersecție între artă și pedagogie pentru a îmbunătăți sistemul de educație public. Proiectul continuă activitățile Minitremu dezvoltate în cadrul programului În afara școlii, parte din Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 pentru regenerarea curriculumului artistic și educațional în baza unor valori europene.


Titlul proiectului este dat de lucrarea „All schools should be art schools” – un manifest artistic realizat de Patrick Brill în 2016. A fost sloganul de campanie al inițiativei sale politice – The Art Party –, prin care și-a propus  contracararea influenței conservatoare din spațiul public britanic, laolaltă cu semnalarea dispariției artelor din curriculumul național școlar. E un statement al importanței artelor pentru învăţare, laolaltă cu ideea că artele sunt un drept al omului.


 
Acest proiect face parte din Programul cultural național „Timișoara Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Power Station+ | Școli creative, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.