A Portuguesa (2018) • F-SIDES Cineclub

După un an petrecut în luna de miere cu lordul von Ketten (Marcello Urgeghe), portugheza (Clara Riedenstein) se vede nevoită fie să se întoarcă în țara natală cu copilul lor nou-născut, fie să-l aștepte pe nobilul plecat la război la castelul său din nordul Italiei. Împotriva tuturor îndemnurilor, ea alege să-i rămână aproape în timpul noii lui campanii împotriva episcopului din Trent. O adaptare originală a nuvelei cu același nume de Robert Musil (din volumul Trei femei), filmul Ritei Azevedo Gomes (scris împreună cu romanciera Agustina Bessa-Luís) reinterpretează poetic mitul Penelopei într-un decor medieval.

„Obligată să-și aștepte soțul vreme de 11 ani, eroina transformă experiența izolării domestice într-una creatoare și suficient de misterioasă încât să nască zvonuri; modul ei de a-și umple timpul devine un protest mut împotriva obsesiei masculine pentru luptă și cucerire. Surprinsă în lungi tablouri vivante care pun în contrast opulența veșmintelor și lipsa de ospitalitate a castelului, neclintirea portughezei se dezvăluie tot mai mult ca o tactică – o țesere invizibilă care-l învăluie și-l supune tocmai pe războinicul locului.” (Georgiana Vrăjitoru, curatoare)

Pentru acest film, autoarea Cristina Ispas propune ca răspuns textul cu titlul „Unde a dispărut Andreea”, care va putea fi audiat înainte de proiecție în sala de cinema și citit pe Scena9.

Acesta este ultimul episod din acest an al primului cineclub din România dedicat filmelor făcute de femei.

The project is part of the national cultural programme "Timișoara – European Capital of Culture in 2023" and is funded through the Grow Timișoara 2023 programme, implemented by the Center for Projects Timișoara, with funds allocated from the state budget, through the budget of the Ministry of Culture.

Part of

F-Sides Cineclub Timișoara

F-Sides Cineclub Timișoara