Atelier: La un ceai din plai

La „Ceai din plai” vă invită Mihaela Pencov, care a pregătit pentru Festivalul LA PAS un atelier ce ne va purta pe meleagurile Banatului, cu parfum de flori din flora spontană.
 
Plantele au fost culese de o echipă de elevi la Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timișoara, au fost uscate peste vară și vor fi numai bune de preparat la festival.
 
Așa că, în 15 octombrie, între orele 11:00-13:00 , vom servi ceai rece și vom realiza săculeți de ceai din filtre de cafea. Iată, o activitate ce încurajează consumul responsabil, drumețiile de tip slow travel și reciclarea selectivă.
 
Atelierul se adresează tinerilor cu vârste peste 14 ani, iar aceste activități sunt posibile grație dascălilor și elevilor implicați în componenta educațională a Programului LA PAS – „Educație pentru schimbare”.
Nu este necesară înscriere în prealabil.
 
Festivalul LA PAS este un eveniment deschis publicului larg, pe perioada căruia organizatorii vor realiza materiale foto-video de promovare și informare, situaţie care va conduce incidental și la prelucrarea unor date personale reprezentând imagini ale participanților la eveniment. Prin prezența la Festivalul LA PAS, participanții își dau implicit acordul pentru eventuala lor apariție în materiale foto-video publicate/distribuite de organizatori și partenerii acestora pe canalele proprii de comunicare și către mass-media.
 
Atelierul este organizat în cadrul Festivalului LA PAS – Festival de gastronomie artizanală, dezvoltat de asociația CRIES, cu finanțare de la Primăria Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte.
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Part of

Slowing down

Slowing down