Ceainăria educatoarelor – schimb de bune practici pentru învățământul preșcolar #12

Asociația „Inițiativă în Educație" vă invită la ediția #12 a evenimentului Ceainăria Educatoarelor!

Ceainăria Educatoarelor este spațiul magic învăluit de arome de ceai, povești, care creează contexte de învățare și schimb de bune practici pentru cadrele didactice din învățământul preșcolar.

Invitata acestei întâłniri este scriitoarea Anda Luisa Sescu, o poeta căreia îi este natural să se descrie în versuri:

„Îmi place să creez spații în care

Oamenii să se-ntânlească,

Unica preocupare

Cred c-ar fi - să se cunoască!

Unde vine fiecare

Și să dea și să primească

Să reînvețe să se joace,

Să râdă, să fie autentici,

Cu ei să facă pace,

Să nu plece identici, ci

Mai liberi, mai încrezători!

Cum doar copiii știu - să jubileze!

Să prindă aripi, să fie mai ușori,

Mai dornici și capabili să viseze!”

Anda scrie poezii atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Aceasta a publicat colecția de cărți pentru copii „Domnul Personalitate”, o colecție despre acceptarea părților noastre considerate mai puțin plăcute.

„Toți copiii adoră umorul, adoră personajele haioase care intră în încurcături și dau de belea, cu întâmplări reale, în care se pot regăsi.”

Anda va împărtăși modalități prin care putem introduce poezia în viața preșcolarilor. 

Avem un 𝐧𝐮𝐦𝐚̆𝐫 𝐥𝐢𝐦𝐢𝐭𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐨𝐧𝐢𝐛𝐢𝐥𝐞, iar înscrierea este necesară pentru a putea participa.

Evenimentul este găzduit de prof. pentru învățământul preșcolar Mariana – Cristina Țerescu.

Activitatea face parte din proiectul „FORMA inEDU”.

Proiectul „FORMA inEDU” urmărește valorificarea resurselor culturale și integrarea artei în mediul școlar prin crearea de contexte educaționale care formează și consolidează competențele pedagogice și interculturale ale cadrelor didactice și dezvoltă parteneriate și rețele culturale la nivel local și regional în perioada februarie – iunie 2024 în Timișoara.

Vă așteptăm cu drag și bucurie!

Part of

Image placeholder project

FORMA inEDU