Exhibition Opening - Timișoara: 24 Perspectives in 24 Hours

„Timișoara: 24 de perspective fotografice în 24 de ore” a devenit o arhivă vizuală a diversității și coeziunii care definesc viața socială și culturală a orașului. Fiecare imagine documentează un fragment din viața unei comunități eterogene, fiind nu doar o explorare artistică, ci și o platformă de dialog social. Proiectul permite publicului să descopere pe paginile de social media ale proiectului Instagram și Facebook similitudini și diferențe între stilurile de viață, să observe realități cotidiene și să își dezvolte o înțelegere și apreciere față de diversitatea socială.

Dincolo de scopul artistic, proiectul oferă o oportunitate unică de introspecție urbană, devenind o mărturie a unui oraș în continuă schimbare. Într-o singură zi, Timișoara a fost reflectată prin 24 de perspective, 24 de povești și 24 de interpretări ale unui spațiu comun. 

Expoziția 24 de perspective aduce în prim plan 24 de fotografii, câte una de la fiecare participant, expuse într-un spațiu inedit, relativ nou pentru Timișoara, și anume Galeria magazinului Foto Iconic de pe str. Emanuil Ungureanu nr.7. Așteptăm publicul să descopere o parte din acest proiect amplu, care are mai multe componente printre care amintim un articol cu concluziile studiului, mărturiile participanților, clipuri individuale cu poveștile fiecărui participant dar și un clip care prezintă momentele cheie din proiect.

Timișoara: 24 de perspective fotografice în 24 de ore face parte din programul burse de creație Energie!, secțiunea jurnalism cultural.

Part of

Timișoara: 24 de perspective fotografice în 24 de ore

Timișoara: 24 de perspective fotografice în 24 de …