Pe 25 mai sărbătorim din nou în modul nostru Bega și influența pe care acest fir de apă o are asupra vieților noastre. Debutăm în proiectul Ecluze pe Bega 2024 / Timișoara - port cultural și descoperim împreună locuri speciale din oraș, dar îl și vedem dintr-o perspectivă nouă, totul în timp ce ne delectăm cu muzică de calitate.
 
Vă așteptăm sâmbătă, 25 mai 2024, la evenimentele adresate tuturor, indiferent de vârstă, ce vă propun să descoperiți Bega și Centrala Hidroelectrică (Uzina), locul care ne dă energie de peste 110 ani. La Uzină este evenimentul în cadrul căruia deschidem, cu sprijinul partenerilor noștri de la Colterm, larg porțile de la ”turbine”, așa cum știu bănățenii vechi locul din care începe Bega navigabilă.
 
Monument industrial arhitectural cu o valoare inestimabilă, Uzina va deveni o platformă culturală pentru o zi, între orele 12.00 și 18.00, atunci când prin intermediul tururilor ghidate, al atelierelor și al muzicii descoperim un loc care merită mult mai mult. Vă puteți bucura de răcoarea grădinii ansamblului, puteți cumpăra o carte pe care să o începeți la umbra unui copac bătrân, puteți face o plimbare spre Seră sau puteți vizita interiorul Uzinei în cadrul tururilor ghidate în care veți afla informații neștiute despre clădirea ce a străjuit Fabricul în ultimul secol și rolul pe care aceasta l-a avut în dezvoltarea orașului. Bonus: terasa de pe care ai, probabil, una dintre cele mai faine panorame ale orașului. 
 
Pe seară (20.30) ne mutăm la D'arc pe Mal unde ne lăsăm purtați într-o călătorie minunată prin hip hop, funk, jazz, soul, muzică electronică și experimentăm trăiri și senzații unice, speciale deoarece suntem lângă apă, acolo unde ne place cel mai mult și unde totul e mai frumos.
 
𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐭 𝐚𝐥 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢:
  • 12.00 - Deschiderea evenimentului
  • 12.30 - Tur interior Uzină #1 (fără înscriere)
  • 13.00 - Atelier imprimare botanică (în Seră)
  • 13.30 - Tur interior Uzină #2 (fără înscriere)
  • 13.30 - Atelier ”Bega de dedesubt” cu biologul Alexandra Negruț / pentru înscrieri și detalii accesați https://bit.ly/AtelierBegadededesubt
  • 14.00 - Tur ghidat ansamblu Uzină cu arh. Andrei Chindriș / pentru înscrieri și detalii accesați https://bit.ly/TurAnsambluUzină
  • 14.30 - Tur interior Uzină #3 (fără înscriere)
  • 15.00 - Atelier imprimare botanică / pentru înscrieri și detalii accesați https://bit.ly/AtelierImprimareBotanică
  • 15.30 - Tur interior Uzină #4 (fără înscriere)
  • 16.00 - Tur ghidat ansamblu Uzină cu arh. Andrei Chindriș / pentru înscrieri și detalii accesați https://bit.ly/TurAnsambluUzină
  • 16.30 - Tur interior Uzină #5 (fără înscriere)
  • 17.30 - Tur interior Uzină #6 (fără înscriere)
  • 18.00 - Sfârșitul evenimentului
 
𝐓𝐮𝐫𝐮𝐫𝐢 𝐠𝐡𝐢𝐝𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐧𝐬𝐚𝐦𝐛𝐥𝐮 𝐔𝐳𝐢𝐧𝐚̆ - Facem împreună o călătorie ce propune înțelegerea unuia dintre cele mai complexe și mai valoroase obiecte de patrimoniu hidrotehnic și industrial din Timișoara, parcurgând distanța de la semnificație istorică la relevanță contemporană. (20 locuri / tur) - https://bit.ly/TurAnsambluUzină
 
𝐓𝐮𝐫𝐮𝐫𝐢 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐢𝐨𝐫 𝐔𝐳𝐢𝐧𝐚̆ - Aveți ocazia de a urca în turnul monumentului istoric și de a admira una dintre, probabil, cele mai frumoase panorame ale orașului de pe terasă (20 locuri / tur, fără înscriere, acces controlat)
 
𝐀𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫 ❞𝐁𝐞𝐠𝐚 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐝𝐞𝐬𝐮𝐛𝐭❞ / 𝐨𝐛𝐬𝐞𝐫𝐯𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐦𝐢𝐜𝐫𝐨𝐬𝐜𝐨𝐩 - Sub luciul apei se ascunde o lume învăluită în mister, pe care o descoperim împreună, aplicând un mix de metode de educație non-formală cu metode de prelevare a probelor aplicate în domeniile de specialitate. Atelierul introduce participanții în studiul și observarea microrganismelor acvatice și identificarea stării ecologice ale râului Bega. (10 participanți) - https://bit.ly/AtelierBegadededesubt
 
𝐀𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫 𝐢𝐦𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐛𝐨𝐭𝐚𝐧𝐢𝐜𝐚̆ - Descoperim flora de pe Bega, o transformăm într-o mică operă de artă prin mijloace tradiționale şi o luăm acasă sub forma unei compoziții proprii imprimată pe o sacoșă de pânză! Aflăm mai multe despre biodiversitatea de pe canalul Bega, dar și despre modul în care plantele pot servi drept suport artistic în cadrul unui eveniment creativ interdisciplinar pe care nu trebuie să-l ratați. (15 participanți) - https://bit.ly/AtelierImprimareBotanică

Part of

Ecluze pe Bega 2024 / Timișoara – Port cultural

Ecluze pe Bega 2024 / Timișoara – Port …