Oedipus The King | UNITER Awards Gala 2023

Gala Premiilor UNITER 2023 prezintă la Timișoara producțiile nominalizate la categoria cel mai bun spectacol al anului 2022. Un gând care, în sfârșit, prinde contur în contextul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.

În perioada 7-10 iunie 2023 trei dintre cele mai bine cotate spectacole de teatru ale anului 2022, nominalizate la premiile UNITER, sunt prezentate publicului din Timișoara. Reprezentațiile sunt urmate de sesiuni Q&A.


  • 7 iunie, ora 18.00 și 21.00, Sala 2 a Teatrului Național „Mihai Eminescu” Timișoara – Parcul Civic:

 „Oedip Rege” de Sofocle, regia Declan Donnellan, scenografia Nick Ormerod, producător Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Oedip rege face parte din tragediile ciclului teban, Oidiopoidia, este o tragedie scrisă de Sofocle (cca. 496 – 406 î. Hr.), datată în jurul anilor 430-428 î.Hr. Sofocle asimilează mitul Labdacizilor și preia povestea din momentul în care acesta este deja regele Tebei iar cetatea este surprinsă într-un moment limită – epidemia de ciumă din anul 430 î.Hr., al doilea an al războiului peloponeziac. Supușii lui Oedip vin la palat, implorându-l să salveze orașul de molimă. Creon, cumnatul lui Oedip, aduce un verdict de la oracolul din Delphi: ciuma nu se va termina până când nu va fi izgonit din cetate ucigașul lui Laios, fostul rege al Tebei, ucis cu mulți ani înainte. Oedip este din nou în situația de a salva Teba – așa cum o făcuse când a învins Sfinxul – și ultimatumul de la Delphi – rezolvă crima, sau ciuma continuă – face din Oedip propriul său detectiv și judecător. Oedip pornește o anchetă pentru aflarea adevărului despre originea sa: Oedip e fiul lui Laios, pe care l-a ucis fără să știe cine este și apoi s-a căsătorit cu mama lui, Iocasta, care i-a dăruit patru copii. După ce află adevărul, Iocasta se sinucide iar Oedip își scoate ochii.


Spectacol în limba română cu traducere în limba engleză

Detalii despre spectacole găsiți pe site-ul www.uniter.ro (https://www.uniter.ro/gala-premiilor-uniter-2023-spectacolele-nominalizate-la-categoria-cel-mai-bun-spectacol-al-anului-2022/) și pe site-ul partenerului și gazdei noastre, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, https://www.tntm.ro/.

GALA PREMIILOR UNITER 2023 este un Proiect finanțat prin Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023

Part of

Gala Premiilor UNITER 2023

Gala Premiilor UNITER 2023