Oportunități de finanțare în cadrul programului Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori

Punctul de contact pentru Programul Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori va fi prezent la Festivalul LA PAS, organizat de Asociația CRIES, la Timișoara, în perioada 13-15 octombrie 2023.
Sâmbătă, 14 octombrie, la Muzeul de Transport Public "Corneliu Miclosi" (Bd. Take Ionescu nr. 83), începând cu ora 11.30, vă așteptăm la sesiunea de informare „Oportunități de finanțare oferite de Programul Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori”, pe durata căruia vor fi prezentate informații despre Program, apeluri, proiecte deja finanțate și se vor dezbate idei de proiect ale participanților.
 
Sunt așteptați să participe atât reprezentanți ai organizațiilor societății civile, cât și ai instituțiilor publice care desfăsoară activități în domenii precum: promovarea egalității de gen, a acțiunilor anti-discriminare, a luptei împotriva violenței domestice, a cetățeniei active, apărarea drepturilor omului, a memoriei europene comune, înfrățiri între localități, rețele de orașe etc.
 
Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, fiind nevoie de înscriere, la link-ul alăturat: https://forms.gle/241fDcTQWHBT43s3A
 
𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐋𝐀 𝐏𝐀𝐒 este un eveniment deschis publicului larg, pe perioada căruia organizatorii vor realiza materiale foto-video de promovare și informare, situaţie care va conduce incidental și la prelucrarea unor date personale reprezentând imagini ale participanților la eveniment.
Prin prezența la 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐋𝐀 𝐏𝐀𝐒, participanții își dau implicit acordul pentru eventuala lor apariție în materiale foto-video publicate/distribuite de organizatori și partenerii acestora pe canalele proprii de comunicare și către mass-media.
***
Evenimentul este organizat în cadrul Festivalului LA PAS –
Festival de gastronomie artizanală, dezvoltat de asociația CRIES, cu finanțare de la Primăria Municipiului Timișoara, prin Centrul de Proiecte.
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Part of

Slowing down

Slowing down