Spotlight Heritage Timișoara Street Exhibition | Giroc

Expoziția stradală Patrimoniul sub reflectoare Timișoara este organizată Universitatea Politehnica Timișoara și de Muzeul Național al Banatului, putând fi vizitată de publicul larg perioada 15.05.2023 – 31.12.2023.

Această expoziție reunește zeci de repere în tot atâtea locații din Timișoara, din cele cinci cartiere emblematice ale orașului: Iosefin, Elisabetin, Fabric, Cetate și Giroc. Fiecare reper este marcat fizic printr-un totem stradal care evidențiază informații istorice și o secvență de amintire a unui locuitor sau vizitator, în limbile română și engleză, cât și modul de accesare al aplicațiilor mobile și site online. 

Pe site-ul spotlight-timisoara.eu, la secțiunea „Comunitate” se poate găsi „Povestea ta”, unde cetățeni ai orașului și nu numai sunt invitați să ia parte la creionarea istoriei unei comunități, că co-creeze și să facă din Timișoara un oraș al vocilor oamenilor, care au trăit și încă trăiesc în orașul de pe Bega.

De asemenea, sunt organizate periodic, la cerere, tururi ghidate dedicate școlilor primare, gimnaziilor, liceelor din Timișoara și mediului rural, precum și pentru persoanele aflate în dificultate și adulții cu dizabilități intelectuale, însoțiți de adolescenți voluntari în calitate de ghizi pentru această expoziție. 

Detaliile și orarele acestor tururi sunt anunțate pe site-ul proiectului – spotlight-timisoara.eu. Pentru rezervarea unui tur ghidat, doritorii sunt rugați să trimită un e-mail la adresa: [email protected]

Expoziția stradală poate fi urmărită atât în format fizic, dar informațiile sunt disponibile și în format digital. 

Componentele digitale ale proiectului sunt accesibile online la adresa https://spotlight-timisoara.eu/ și prin aplicațiile mobile care pot fi descărcate din magazinele Android și Apple, căutând „Spotlight Timișoara” sau scanând codul QR alăturat acestui comunicat.

Spotlight Heritage Timișoara / Patrimoniul sub reflectoare este o inițiativă culturală digitală a Universității Politehnica Timișoara realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, parte a Programului Cultural Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii. Proiect cultural co-finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, Consiliul Județean Timiș, Ministerul Culturii, EEA and Norway Grants.

Part of

Spotlight Heritage Timișoara 2023

Spotlight Heritage Timișoara 2023