Născut la Sibiu, dar conceput la Timișoara. Nu este povestea vreunui personaj sau a unui actor pe care îl veți vedea în acest sfârșit de săptămână în Capitala Europeană a Culturii. E chiar parte din istoricul festivalului 25 de ore de teatru non-stop, care ajunge în premieră și în fața publicului timișorean, la finalul acestei săptămâni, cu nu mai puțin de 21 de evenimente. Puțini știu însă că ideea festivalului devenit celebru la Sibiu s-a născut în capitala Banatului. Bogdan Sărătean, directorul festivalului, ne-a povestit cum a luat naștere conceptul, de ce merită să devenim maratoniști de teatru și ce propune evenimentul publicului tânăr.

Anul acesta 25 de ore de teatru non-stop a ajuns la a 13-a ediție. Una cu noroc, am putea spune pentru că vă aduce dintr-o fostă, într-o actuală capitală culturală. Dincolo de acest statut comun al celor două orașe, ați ales Timișoara și din alt motiv ce ține tocmai de începuturile festivalului. Care e istoricul lui?

E o poveste interesantă, pentru că, în pofida faptului că e un festival asociat Sibiului, ideea asta s-a născut la Timișoara, în 2003. A pornit de la un grup de oameni care făceau teatru liber, teatru studențesc, din care făceam și eu parte. Trecusem prin trupa Imago, din Cluj-Napoca și ne împrietenisem cu celelalte trupe studențești din țară, printre care și Thespis. Pe vremea aia, erau acolo Ovidiu Mihăiță, Adi Korek, Mirela Puia, Albert Bach, adică o gașcă de oameni care fac lucruri faine în Timișoara și acum, chiar dacă pe căi diferite, au zis: „Hai să facem o nebunie de Ziua mondială a teatrului! Veniți la Timișoara, dormim aici, în Casa Studenților, la grămadă, aducem noi mâncare, important e să ne vedem spectacolele unii altora.” Și așa s-a și întâmplat, doar că s-a întâmplat cu o energie și o vibrație foarte bună, încât, într-un fel sau altul, ne-a marcat pe toți. Câțiva ani mai târziu, când am ajuns la Sibiu și am început să predau la Liceul Ghibu, la clasa de teatru, le-am povestit elevilor mei și au zis: „Hai să facem și aici!”. Păi cum să faci în Sibiu, unde este cel mai mare festival de teatru din țară, din lume, din galaxie? Cum să faci un festival de teatru? Prima tentativă, din 2010, a eșuat, și mai bine că a fost așa, pentru că a fost pe grabă. Între timp, am făcut și ONG-ul, Asociația Bis, iar anul următor, tot de Ziua mondială a teatrului, am făcut prima ediție a festivalului, la Sibiu, inspirat de întâlnirea asta care avusese loc cu opt ani înainte la Timișoara. În Timișoara a continuat să existe o acțiune a teatrului Thespis, care a făcut mulți ani la rând 24 de ore de teatru, am ținut legătura și mereu am zis că poate o să ne întâlnim într-un context. Și iată că acest context a și venit și se numește Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023.

E un fel de întoarcere la origini, așadar.

Cam așa, da. Neașteptată, dar binevenită și cu atât mai îmbucurător e faptul că o să refacem o bună parte din formula din 2003, pentru că Ovidiu Mihăiță va fi prezent în festival, cu Grand Hostel Timișoara; apoi, o bună parte din spectacole va fi găzduită de Cuib, care este îngrijit de Albert Bach; și vor fi implicați și Thespisul, cu Adi Korek și asociația Diogene.

Programul este foarte divers la ediția de la Timișoara. Ne recomanzi niște spectacole pe care e musai să le vedem?

În primul rând, vă recomand condiția asta de maratonist teatral, în încercarea de a vedea cât mai multe spectacole, pentru că doar la acest festival poți face asta legat. Adică, să mergi de la un spațiu la altul și să te întâlnești cu toate poveștile artiștilor, cu energia lor încontinuu până dimineață și pe urmă a doua zi. Avem campioni care rezistă la tot maratonul teatral – în fiecare an a fost așa; și în fiecare an, spre dimineață începem să ne cunoaștem, la final ne îmbrățișăm... E o altă percepție când vezi spectacolele unul după altul, decât când le vezi separat și ăsta e, de fapt, schepsisul festivalului. Evident, fiecare spectacol are valoarea lui și merită savurat.

Haide să trecem puțin prin programul acestor 25 de ore!

O să începem cu Teatrul de Artă București, cu Extraconjugal, o comedie pentru publicul larg. Evident, facem asta tocmai ca să fie cât mai multă relaxare și bună dispoziție de la început. Am reușit să obținem sala de concerte a Liceului Ion Vidu, o sală cu o acustică excepțională și condiții foarte bune și aici vom deschide maratonul.

Urmează spectacolele Bis – Născut în ‘90, pe care îl jucăm de zece ani cu casa închisă și pe care nu l-am mai jucat de șapte ani în Timișoara; apoi, după miezul nopții, la Teatrul German, jucăm Născut în 2000, ca parte a acestei trilogii și cu un scenariu construit în jurul poveștilor celor patru actrițe pe care le veți vedea pe scenă.

Mai recomand, în limita locurilor disponibile în Sala Studio a Teatrului Maghiar, spectacolul Vinovată, al Centrului de Teatru Educațional Replika, făcut în parteneriat cu Bezna Theatre Londra, pe tema încălzirii globale și schimbărilor climatice, dar făcut cu mult umor și cu supradoza de talent a actriței Oana Pușcatu.

Propunem apoi un maraton de noapte, în Cuib, care conține performance muzical, impro și o nebunie de performance.

A doua zi, vă recomand din tot sufletul spectacolul pentru toate vârstele Anaz și dragonul, care se joacă în Piața Sf. Gheorghe, cu intrare liberă, de la ora 11, și care chiar dacă e produs de Teatrul Bis din Sibiu, are în distribuție un tânăr actor din Timișoara, pe Alexandru Romescu. Este spectacolul cu care noi am avut foarte mare succes în stagiunea asta, un spectacol pentru copii, la care se amuză spectatorii de toate vârstele. Iar spațiul unde îl vom juca e minunat, pentru că venim lângă oameni, în mijlocul lor.

În miezul zilei ne întoarcem la Liceul Vidu, împreună cu 25 de adolescenți din Sibiu de la Fabrica de Teatru. E un fenomen ce reușește să facă cu ei actrița Laura Luca și sper ca liceenii din Timișoara să vină să îi vadă.

Și tot la Vidu avem un moment foarte special, în premieră absolută, spectacolul Soare cu dinți, al asociației Ferentari (Proiect Playhood), din București, unde vom avea de-a face cu confesiunea lui Claudiu Dumitrescu, care a fost închis în trecut la penitenciarul Rahova și care a fost reabilitat cu ajutorul teatrului. Și uite cum teatrul poate fi realmente educațional, fără a fi tezist. Spectacolul va fi o experiență puternică pentru cei care vor participa, cu atât mai mult cu cât va fi o premieră absolută.

În încheierea festivalului, o să suprapunem două spectacole relevante pentru peisajul teatral românesc actual. De la 18.00, la Teatrul German, Reactor de creație și experiment din Cluj aduce în premieră la Timișoara spectacolul Visul, care a fost de curând premiat de Radio România Cultural și care vorbește cu mult umor despre abuz, zone de siguranță și ce se întâmplă în facultățile de profil din România; iar la 19:00, la Scârț, Grand Hostel Timișoara, hitul teatral al Timișoarei, în anul 2023, un spectacol care de anul trecut din aprilie, de când a avut premieră, se joacă cu casa închisă și pe care mă bucur că în acest an am reușit să-l aducem și la Sibiu la festival. Și e frumos că se încheie totul la Scârț, la Auăleu, cu Ovidiu Mihăiță și cu oamenii de la Thespis cu care a început totul

E un festival al tinerilor, nu doar prin prisma tematicii spectacolelor, ci și pentru că e organizat de ei. De altfel, la o parte din reprezentații, elevii și studenții vor beneficia de intrare liberă. Când să își aducă, deci, carnetele cu ei?

E un festival al tinerilor și pentru că eu am predat la liceul din Sibiu, iar apoi și la facultatea de acolo zece ani și uite că trei dintre studenții mei de atunci, Andreea Todincă, Sebastian Dobrescu și Alexandru Romescu sunt în Timișoara și evident că m-am dus către ei: „haideți să facem din nou lucruri împreună!”. Sunt tineri și cu tinerețea asta vreau să molipsim publicul și asta aș vrea să fie o amprentă a festivalului.

Intrare liberă va fi pentru elevi și studenți la cele trei spectacole care vor avea loc duminică la Liceul Vidu, adică cele două spectacole ale trupei Fabrica de Teatru din Sibiu – Capra cu trei iezi și Opinia publică; dar și la spectacolul Soare cu dinți. În plus, va fi acces liber pentru toată lumea la Anaz și dragonul, în Piața Sf. Gheorghe.

Cum a evoluat până acum răspunsul primit de la publicul tânăr de teatru din Sibiu și ce așteptări ai de la Timișoara?

În Sibiu, festivalul a tot crescut de la an la an și a atins un punct culminant înainte de pandemie. Apoi, pandemia a zguduit conceptul ăsta care presupune multă lume înghesuită, care merge dintr-o parte în alta și se bucură de teatru; s-a diminuat finanțarea de la autoritățile locale și asta s-a resimțit, la rându-i. Tocmai și de asta, festivalul de la Timișoara e un motiv în plus ca să-l reinventăm. Cât despre public, în afară de faptul că în Sibiu erau găști de oameni care veneau anume pentru festival, era o întreagă efervescență. La primele ediții aveam și câte 100 de voluntari care ieșeau cu noi în pijamale la înviorarea de dimineață. Observ acum din partea publicului din Timișoara o reacție foarte bună. O speram, dar nu mă așteptam să fie la acest nivel, mai ales că venim între două festivaluri mari de teatru faine, de calitate. Practic, intrăm în sala Teatrului German exact în secunda în care ei încheie Eurothalia; apoi va începe și festivalul Teatrului Merlin. Și cu toate acestea, toate abonamentele s-au vândut! Acum stăm pe gânduri dacă să suplimentăm, pentru că unele spații sunt prea mici și riscăm să fie prea multă lume – ce frumos ar fi!

În descrierea ediției din acest an, ruta Sibiu - Timișoara, pe care se plimbă festivalul, apare ca o trecere dinspre trecut spre prezent, „cu o privire îndrăzneață și lucidă către viitor. 2007 – 2023 – INFINIT!” Ce înseamnă acest infinit?

Păi, uite, dacă reușește să se multiplice festivalul, cu siguranță vrem să rămânem cu el în Timișoara și în anii următori. Adică, și de dragul poveștii ăsteia, nu e doar un exercițiu de oportunitate, de a fi parte a Capitalei Europene a Culturii, ci mai degrabă de a transforma festivalul într-unul al Timișoarei, orașul în care s-a născut grație acelei găști de oameni nebuni care eram în 2023. Asta înseamnă infinitul. Plus că au fost și alte semnale – haideți și în Oradea sau în alte orașe. Doar că nu e atât de ușor, pentru că presupune și logistica asta nebună, de mers dintr-un spațiu în altul – una e când faci un festival întins pe o săptămână – două – trei și atunci disponibilitățile artiștilor sunt mai flexibile… Asta am vrea și cam așa văd infinitul, ca ideea asta să se multiplice și să fie preluată de oamenii tineri din Timișoara, care să o ducă mai departe.

25 de ore de teatru non-stop face parte din Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul Theatre Artistic Excellence, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. 25 de ore de teatru non-stop (ediția a XIII-a) este un proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. 

Programul festivalului de la Timișoara poate fi consultat aici iar bilete la spectacole pot fi cumpărate de aici.