This page doesn't have a translation yet

Data

Jan. 8, 2024

Incluziunea socială în centrul culturii: Transformarea unei Capitale Europene

Power Station
CAUȚI ÎN PROGRAMUL TIMIȘOARA 2023 IDEI ȘI RESURSE INTERESANTE PENTRU PROFESORI ȘI PĂRINȚI, EDUCATORI, TINERI ACTIVI ÎN VIAȚA ORAȘULUI ȘI COPII CURIOȘI?
Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara îți oferă o serie de materiale despre organizații și evenimente din programul Timișoara 2023 care se adresează publicului tânăr.

Această serie de interviuri este energizată de Power Station, componenta Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” dedicată creșterii capacității sectorului cultural și derulată de către Centrul de Proiecte.

Timișoara 2023 a însemnat nu doar strălucirea evenimentelor culturale care au atras zeci de mii de vizitatori, ci și diversitate de experiențe pentru public, inclusiv pentru persoanele cu nevoi speciale. O misiune mai puțin vizibilă, dar cu rezultate semnificative, pentru că, de-a lungul anului, aici au avut loc inițiative ce au inclus explorarea patrimoniului orașului prin machete 3D și hărți tactile pentru turiștii nevăzători, biciclete tandem pentru experimentare orașului, precum și adaptări pentru accesibilitate în spații culturale, cum ar fi Cinematograful Victoria, Cinema Timiș sau Galeria Bastion 3. De asemenea, evenimente precum ceremonia de Deschidere și Celebrarea orașului au beneficiat de podium metalic, rampe mobile și interpretare artistică în limbajul semnelor române pentru persoanele cu deficiențe de auz.

Despre cum a fost posibil să fie adusă în prim-plan această temă, iar cultura să devină o experiență autentică și diversă pentru toți ne-a povestit Teodora Borghoff, expert relații comunitare și incluziune socială în cadrul Echipei Curatoriale Timișoara 2023.

Lavinia Chițu, interpretând în limba semnelor române unul dintre concertele din cadrul „Timișoara 2023 la nesfârșit”. Foto: Ovidiu Ronin. Sursa: https://www.facebook.com/centruldeproiectetimisoara
Lavinia Chițu, interpretând în limba semnelor române unul dintre concertele din cadrul „Timișoara 2023 la nesfârșit”. Foto: Ovidiu Ronin. Sursa: https://www.facebook.com/centruldeproiectetimisoara

Ne aflăm la finalul unui an plin, în care atenția spațiului public s-a îndreptat în primul rând către ceea ce a însemnat highlighturile unei capitale culturale europene. În tot acest timp, misiunea ta a fost mai puțin vizibilă, dar rezultatele ei reprezintă una dintre cele mai importante moșteniri lăsate orașului. Cât de mare a fost provocarea de a aduce în centrul atenției incluziunea socială în aceste condiții?

Demersurile puse sub hashtag-ul de incluziune socială au țintit dincolo de publicul cu dizabilități sau defavorizat în vreun fel. Am pornit nu doar de la ideea de a face ceva pentru cineva, de a fi noi generoși și incluzivi, ci intenția a fost de a deschide spații în care toată lumea învață. Mai ales operatorii culturali. Tema acestei capitale culturale europene a fost dezvoltarea publicului, care, în continuare, sună așa ermetic și tehnic. Într-o încercare de traducere, dezvoltarea publicului înseamnă transformarea culturii, creșterea de la înțelesul superficial de „high culture” într-un mod foarte ritualizat (participăm în comunitate la activități culturale, ne îmbrăcăm frumos și mergem la teatru, ne ducem la o expoziție unde ne comportăm într-un anumit fel), la o cultură vie și relevantă pentru publicul contemporan.

Dezvoltarea publicului din jurul acestei capitale culturale europene a fost în primul rând o transformare a operatorilor culturali, pentru a fi capabili să creeze și să fie ei înșiși și să facă artă și să vorbească despre cultură în forme noi. Iar asta a inclus interacțiunea cu persoane care sunt fundamental altfel decât publicul obișnuit în diverse forme, inclusiv persoane care au moduri diferite de a percepe lumea și de a participa în comunitate. Acestea au fost valorile și fundația pe care am construit și încurajat, prin apelurile de proiecte, un anumit tip de proiecte și anumiți operatori culturali.

Tur ghidat pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Foto: timisoaraprinaltiochi.ro
Tur ghidat pentru persoanele cu deficiențe de vedere. Foto: timisoaraprinaltiochi.ro

Fundația asta nu a fost săpată de anul acesta și a existat o strategie bine pusă la punct. De când ați început să lucrați la ea și cât din această strategie e rezultatul colaborării cu persoane cu diferite abilități?

Pentru mine personal, procesul acesta a început prin aprilie 2012, când m-am întâlnit cu membri ai asociației Ceva de spus în Piața Unirii, care era încă în șantier și plină de mormane de piatră cubică. Am discutat atunci despre dorința lor de a avea experiențe culturale la fel ca toată lumea, dar și care sunt barierele pe care le întâlnesc. A fost un proces – nu a desenat nimeni o strategie și nici nu a existat o cărare deschisă pe care să știm că trebuie să mergem. Recunosc că știam direcția în care mergem, dar nu știam drumul și nici pașii. În perioada 2015-2016 am cristalizat aceste idei în formatul dosarului de candidatură pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii iar de la sfârșitul anului 2021 am fost implicată în echipa curatorială.

Nu am avut atât de mult contact pe tema incluziunii cu alte capitale europene ale culturii, însă o instituție care a venit cu o contribuție foarte importantă a fost British Council România, care are ca misiune să promoveze diferite forme și experiențe, inclusiv printr-o bursă. Simona Smultea, membră a asociației „Ceva de spus”, a făcut o călătorie de studiu în Marea Britanie. Ea atunci era slab văzătoare, a fost în Tate Museum, iar acolo i s-a spus: „astea sunt lucrările pe care le explorezi cum vrei tu și mediatorul nostru cultural este aici pentru tine, pentru ca tu să dai sens acestor experiențe”. Experiența a încurajat-o pe Simona să spună: „da, faptul că eu nu văd nu înseamnă că eu nu am dreptul la cultură și la experiențe culturale!”. Simona și cu mine, în special în perioada 2022-2023, am mers mână în mână și nu era întotdeauna clar cine ghida pe cine. Aparent, eu o ghidam să iasă din casă la diverse evenimente culturale – am fost la expoziții, la cinema, la teatru, în diverse locuri dar, de fapt, ea mă ghida pe mine în a înțelege lumea ei și cum să comunicăm și să operăm în moduri care să aibă sens.

De exemplu, când vorbim de arte – așa se și numesc – arte vizuale – foarte mult din arta contemporană nu mai este doar vizuală. Sunt artiști care își concep lucrările altfel și în momentul în care le spui că sunt oameni în public care ar vrea să le atingă, sunt deschiși. Unul dintre exemplele mele favorite este expoziția Her Story din 2022, organizată de Asociația Contrasens. În mansarda Centrului de Proiecte era o lucrare realizată de Renée Renard, în care părți din farfurii diverse au fost prinse în tehnica Kintsugi. Imaginează-ți experiența Simonei care a venit acolo și am agreat să citim textul curatorial la final. Întâi a experimentat lucrarea. Simonei i-am spus așa: „ai aici o masă joasă pe care sunt mai multe obiecte, te ghidez ca să ajungi la ele. Le poți atinge, ca să le explorezi”. Iar experiența Simonei a fost ca o cascadă: „A, sunt farfurii! O, dar sunt niște farfurii mai ciudate! Sunt farfurii care, de fapt, sunt din mai multe părți și aici au o linie foarte fină de atins (deci tehnica Kintsugi)”. Și a parcurs cu mâinile mai multe lucrări, după care am început să citesc textul curatorial – era vorba de femei care în urma unor experiențe abuzive sunt făcute bucăți și se adună. Iar Simona a înțeles foarte repede și a zis: „Gata, gata, știu despre ce e vorba!” Experiența a emoționat-o foarte mult. Am terminat textul de citit, a luat din nou farfuria în mână și a mers doar pe liniile de prindere a lor, pe această lipitură fină și finalul a fost: „nu știu exact cum arată farfuria asta, dar eu o simt ca fiind o farfurie mai frumoasă, pentru că are toate aceste linii fine”.

De aici a pornit și ideea documentarului Perspective. Și cum spuneam, am mers mereu pas cu pas, mână în mână. Ideea documentarului a pornit de la Simona și de la curajul ei de a spune: „eu vreau să schimb narativul ăsta că nevăzătorii sunt persoane neajutorate sau că, în general, orice persoană cu dizabilități este neajutorată și trebuie să stea în casă!”. Mona Cosma a preluat de la Simona ideea de proiect și s-a ocupat de toată partea de management, inclusiv aplicația în pentru finanțare în cadrul programului de finanțare Grow, gestionat de Centrul de Proiecte. Nu a fost de la început plănuit cine vor fi ceilalți trei cronicari, nici la ce evenimente vor merge, nici cum vor reacționa operatorii culturali. Nu știam multe lucruri, dar eram ghidați de ideea asta că trebuie să o facem. Și că intenția noastră foarte clară este de a da mai multă profunzime capitalei culturale europene prin aceste perspective diferite.

Cum a crescut acest public în toată această perioadă?

În profesia mea… nici nu știu cum să mă prezint... facilitator de dezvoltare comunitară – niște cuvinte tehnice care nu prea au sens - dar, ce pot să zic e că am un mod clar de lucru: la fel cum te duci la medic și prima oară îți face anamneza, eu încep cu hărți ale actorilor sociali și relațiile dintre ei. Lucrul într-un ecosistem de organizații și oameni e complicat iar valoarea acestui mod de lucru vine din multitudinea interacțiunilor care la un moment dat nu mai pot fi controlate, ci e nevoie de reguli clare (cum sunt programele de finanțare) și de încurajarea oamenilor să își pună ideile în practică. Am avut foarte multe discuții în care întrebam oameni cu diverse abilități și cu diverse profesii ce e important pentru ei, ce reprezintă o miză pentru ei. Metaforic vorbind, proiectele au început ca niște izvoare proaspete și entuziasmante de pe un munte, au început să curgă și au adunat multă forță.

Continuând cu exemplul proiectului Perspective, care este doar unul dintre multele proiecte laborator de anul acesta, ideea Simonei, îmbinată cu forțele Monei Cosma ca manager cultural și echipa din spate - Roxana Morun, jurnalistă, Mihaela Tilincă, expert în mediere culturală, a început să strângă forțe, precum determinarea Angelei Mate, care de zeci de ani face interpretare în limba semnelor române și are niște mesaje foarte clare despre cât de simplu e de fapt să trăiești împreună cu surzii. Apoi este Mihnea, care a venit din zona de sud a țării la Timișoara, ca student utilizator de fotoliu rulant, cu încredere că e un oraș unde lucrurile sunt mai deschise. Prin Mihnea am atins și motivat o rețea mult mai largă de oameni care îl cunoșteau, care nu se gândeau că fac incluziune, ei pur și simplu pregăteau lucrurile natural, ca să vină și Mihnea, prietenul lor, la evenimente.

Perspective a lucrat într-un anumit mod, Festivalul Invizibil și Ana Maria Ursu au pornit în aceeași călătorie, dar din perspectiva artistului preocupat de teme sociale, pe care îl putem numi „artivist”, artist + activist.

Timișoara4all e un proiect care n-a fost chiar atât de vizibil, dar a făcut să înflorească semințe plantate chiar de oameni de departe, cu care nici nu ne-am văzut vreodată, ci doar am vorbit la telefon. Pe parcursul anului 2022 am luat legătura de mai multe ori cu președintele asociației Cartea călătoare, care creează cărți audio pentru nevăzători și care se ocupă acum de descrieri narative pentru filme. Mesajul lui a fost: „dacă voi aveți ocazia să faceți ceva deosebit, faceți ceva pe accesibilizarea arhitecturii și clădirilor de patrimoniu, pentru nevăzători, pentru că asta e ceva atât de greu - nu ai cuvinte să îi spui unui tânăr care s-a născut fără vedere ce înseamnă o clădire de patrimoniu secession. E nevoie de multă creativitate și empatie”. Și atunci am contactat o organizație specializată pe turism accesibil, care a fost dispusă să vină într-un mare experiment. Rezultatul final constă într-o serie de machete tactile care și prezintă o parte din patrimoniul orașului într-o diversitate de clădiri și stiluri – de la Catedrala Ortodoxă în stil neoromânesc, la Muzeul Apei gândit de Lazlo Szekely și Centrul reformat de lângă Parcul Uzinei creat de Makovecz. Am mizat pe diversitatea formelor în arhitectură, iar fiecare machetă are într-un colț o mică figurină, care să arate scara și proporțiile clădirii. De asemenea am mizat și pe detalii – unele clădiri au fost scanate în întregime și au fost modele complete, iar pentru altele, precum sinagoga, sunt reprezentate elemente ornamentale de pe fațadă. Rezultatul final este interesant nu doar pentru nevăzători ci și pentru publicul larg.

Subliniez din nou, este doar o formă în care a înflorit proiectul ăsta. Principiul de bază a fost să testăm, să experimentăm cultura din diverse perspective – cât mai diverse și să ne depășim limitele.

Machetă 3D din cadrul expoziției „Feel the city”. Foto: timisoara4all.eu
Machetă 3D din cadrul expoziției „Feel the city”. Foto: timisoara4all.eu

Ce ați reușit să faceți în această perioadă depășește granițele culturii. E un program cultural, dar și social, al întregii comunități. În ce măsură simți că ați reușit să schimbați mentalități în rândul publicului larg și cum ducem pașii aceștia mai departe?

E clar că într-un singur an nu ai cum să crești un stejar. Dar în primul rând aș zice că anul acesta, 2023, a creat – și iarăși vin cu o metaforă cu apa – un lac mare de acumulare, în care s-au adunat foarte multe energii – ale celor implicați, ale celor care au învățat să înoate, ale celor care au dat drumul la o muncă și o experiență de o viață să se amestece cu experiențele altor oameni; și de aici urmează să curgem către mainstream.

În primul rând, vom continua să atragem resurse și dau un exemplu, am lucrat foarte puțin pe neurodiversitate – persoane cu autism, ADHD ș.a. Aici, în momentul în care deschizi această ușă și începi să explorezi, este o lume incredibilă. Teatrul Național a lucrat cu un regizor și cu o coregrafă din străinătate la piesa „Viitorul copiilor”. Protagoniștii actori ai piesei au fost copii cu paralizie cerebrală și situații foarte profunde și, atenție, au fost co-creatori! Ei au fost pe scenă, ei și-au deschis lumea, iar la fel cum Angela Mate este vocea surzilor, actrițele Teatrului Național au fost corpurile acestor copii. Cei care au ieșit transformați din toată experiența aceea au fost în primul rând părinții și specialiștii care lucrează zi de zi.

Vom continua să adunăm aceste perspective, vom arăta că suntem o comunitate, că suntem în stare să creăm spații sigure, pentru ca oamenii care se simt marginalizați, invizibili, să aibă curajul să devină prezenți și activi în societate. Există deja multe moduri în care se lucrează la incluziune socială prin cultură – de la a-ți spune povestea, care e prelucrată apoi de un dramaturg și pusă în scenă; la a crea cu mâinile, cum au făcut câțiva nevăzătorii la un atelier de cahle din ceramică reprezentări a ce înseamnă pentru ei orașul. Sunt diverse moduri prin care poți ieși din izolare, respectiv poți învăța, poți ajunge la oameni diferiți. Operatorii culturali crează încredere și sparg tipare - „it’s not a freak show, it's not about charity” - și o conexiune profund autentică prin limbaje artistice.

O altă direcție e reprezentată de promovare a acelor produse culturale de care suntem mândri și știm că sunt la standarde europene de excelență artistică. Timișoara are un portofoliu bun, zic eu, după acest an: documentarele Portret de Artivist și Perspective, experiența Teatrului Național cu producția „Viitorul Copiilor”, machetele tactile de prezentare a orașului, un portofoliu foarte impresionant al Teatrului Basca, de la Deasupra Capului – povestea unei persoane fără adăpost, la Festivalul Invizibil, ca spațiu de învățare inclusiv profesională – un procent important al tinerilor din public e reprezentat de studenți la Asistență socială și la Psihologie.

A treia direcție e să mergem și să utilizăm aceste produse și aceste bune practici în a continua parcursul de formare profesională. În prima jumătate a anului 2024 îmi propun să finalizăm un curs pentru voluntarii însoțitori. Din nou, nu este vorba de „caritate”, nu e doar despre experiența de a însoți pe cineva, ci toți voluntarii care au fost implicați pe parcursul anului 2023 sunt capabili să numească cel puțin zece situații în care oamenii care participă la evenimente culturale în comunitate pot avea nevoi diferite iar ei sunt pregătiți să răspundă. Îmi doresc un sistem de recunoaștere de competențe pentru cei care au trăit experiența de dialog cu persoane nevăzătoare pentru a le ghida sau a le face descrieri narative. Sau experiența de dialog cu un aparținător al unei persoane neurodiverse și cunoașterea principiilor de bază pentru protecție într-o mulțime, dacă o persoană autistă are o cădere.

Practic, mizați pe efectul bulgărelui de zăpadă. Și voiam să te întreb apropo de ce urmează, dacă ați avut discuții cu operatorii marilor festivaluri să adopte și ei măsuri pe care voi le-ați implementa deja.

Aici au fost niște discuții foarte interesante, inițial cu colegul de echipă curatorială care se ocupă de producție. El a zis așa: „e fain ce am organizat în contextul Capitalei Culturale, dar eu sunt destul de sigur că la un festival comercial asta nu se va întâmpla, pentru că e vorba de alte resurse.” La Deschiderea din februarie a fost așa și așa, am avut în jur de 15 persoane doar în fotoliul rulant care au fost pe platformă; la închidere au fost mai puține persoane cu dizabilități motorii vizibile, în schimb am ajuns la comunități noi. Și cred că oamenii din producție și-au dat seama că de fapt e o fracțiune foarte mică de cost să faci asta. În momentul în care încarci și descarci peste 100 de tiruri de producție, să mai pui un podium e o picătură într-un ocean.

S-au întâmplat lucruri magice, imposibil de planificat. Un exemplu a fost legat de traducerea în limba semnelor române pe scenă. La deschidere, Lavinia Chițu ne-a zis că sunt artiști care nu sunt de acord să aibă traducere pe scenă. Și nu înțelegeam cu ce îi deranjează. Pe parcursul anului au mai fost operatori culturali care au vrut doar să bifeze partea de incluziune, au invitat-o pe Angela Mate să traducă reprezentații teatrale, iar regizorul nu a fost de acord, susținând că va distrage atenția de la piesă. Toate lucrurile astea au dispărut ca prin magie în decembrie 2023 în Piața Unirii din Timișoara, în momentul în care o vedetă internațională de talia lui Jessie J s-a dus lângă Lavinia Chițu și au stat împreună și au creat un moment emoționant. Limba semnelor e în primul rând despre mimică și mai puțin despre semne cu mâinile. La experiența muzicii, și vocii lui Jessie J, Lavinia Chițu a adăugat emoție într-o formă nouă pentru public.

A fost ca o trecere într-o altă dimensiune a ceea ce înseamnă accesibilizarea în cultură la concertele mari. Iar momentul acela a fost trăit de mii de oameni prezenți în Piața Unirii. Mesajul pe care ne străduim de atâția ani să îl transmitem, că nu e vorba despre a face fapte bune pentru cineva, ci despre a ne îmbogăți experiența de viață, a ajuns, în sfârșit, pe scenă!

Ce recomandări ai pentru profesori și părinți, educatori, tineri activi în viața orașului și copii curioși pe temele pe care le-ai prezentat?

Să exploreze diversitatea în toate formele sale; să predea, respectiv să învețe prin cultură despre viață și cum trăim împreună în comunități.

Idei concrete de activități ar fi:
- site-ul www.epilepsee.ro creat de către scriitorul timișorean Bogdan Munteanu printr-o bursă Energie!. Cartea lui, Stai jos sau cazi, a fost pusă în scenă de către Teatrul Luceafărul din Iași și îi așteptăm cu reprezentații și la Timișoara.

- vizitarea expoziției Feel the City, la Bastion 2, pe care probabil o vom prelungi și după 15 ianuarie.

- organizarea de vizionări ale documentarelor din seria Perspective cu Simona Smultea, Tiberiu Chițoiu, Cătălina Sava și Mihnea Vîlceanu și chiar invitarea protagoniștilor la discuții aprofundate.

- parcurgerea unor lecții de familiarizare cu limba semnelor române, iar Angela Mate și Cătălina Sava pot fi persoane-resursă, care participă cu drag la evenimentele unde sunt invitate.

- urmărirea activităților Teatrului Basca, atât reprezentațiile din spațiul lor din Piața Traian cât și activitățile de tip Teatru Forum pe care le pot derula în școli și licee.

Echipa curatorială Timișoara 2023 este colectivul responsabil de coerența artistică și coordonarea strategică a Programului Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”. Principalele atribuții ale Echipei Curatoriale sunt centrate pe ghidarea dezvoltării Programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii și pe curatoriatul artistic al acestuia. Echipa Curatorială este colectivul care, recunoscut de către cei trei finanțatori principali – Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Județean Timiș și Ministerul Culturii, are misiunea de a dezvolta viziunea artistică pentru Timișoara 2023 și de a ghida principalii operatori culturali activi în Timișoara, care contribuie la Programul Cultural, pentru implementarea acestei viziuni.

Newsletter

The most important events in the city.
In your inbox, weekly.