Pariurile sportive au avut, în ultimii zece ani, cea mai mare rată de creștere dintre toate formele de joc de noroc reprezentând aproximativ 43% din piața de pariuri online. În acest context, proiectul propune un spectacol de teatru Dumnezeu nu se uită la meciuri care să tragă un semnal de alarmă asupra dependenței de pariuri sportive ca urmare a creșterii alarmante a prezenței pariurilor sportive în spațiul public. După spectacolul de teatru, organizatorii propun un dialog între spectatori și un specialist în tratarea dependențelor, dar și reprezentați ai bisericilor din Timișoara. Dialogul se va concentra pe problema dependenței și tratării ei, variante de tratament, consecințele sociale ale acestei dependențe, impactul asupra tinerilor.
Asociația Stindart, prin proiectul Dumnezeu nu se uită la meciuri, propune producerea piesei de teatru Dumnezeu nu se uită la meciuri, în regia Andei Drăgan, cu susținerea parteneriilor Parohia Romano-Catolică Timișoara III Elisabetin Preasfânta inimă a lui Isus, Comunitatea Evreilor Timișoara, Biserica Reformată Noul Mileniu Timișoara, Asociația Joc Responsabil, Compania de Teatru Goddess en Godasses, Asociația Crucea albastră din România, Asociația Luptă, zâmbește, trăiește! Piesa de teatru va fi pusă în scenă în interiorul a trei biserici din Timișoara. La Parohia Romano-Catolică Timișoara III Elisabetin Preasfânta Inimă a lui Isus, la Sinagoga Evreiască și la Biserica Reformată Noul Mileniu.
Scopul spectacolului, dar și al dialogului cu spectatorii, este de a conștientiza și de a educa publicul referitor la pericolul dependențelor, mai ales pericolul pe care acestea îl pot avea asupra tinerilor. Prezentarea spectacolului este potrivită în diferite medii sociale și asta pentru că problema depedendenței este prezentă în medii diferite, la persoane de vârste, de categorii sociale diferite. Spectacolul va beneficia și de prezența muzicianului Petre Ionuțescu. Asociația își propune să organizeze spectacole teatrale care prin tematică și subiectele abordate să tragă un semnal de alarmă cu privire la probleme sociale reale și stringente în comunitate.