ICR Varșovia reia anul acesta, după o pauză de trei ani, două programe emblematice: Festivalul Culturii Române de la Cracovia, ediția a XIII-a, și Caravana Noului Cinema Românesc.
Cracovia găzduiește pentru a treisprezecea oară sărbătoarea culturii românești. Timp de 5 zile vă invităm la un program dens, cu activități din diferite domenii - literatură, arte vizuale, perfomance, muzică, film, istorie -, dar și ateliere de limba română pentru copii și adulți.
Programul Festivalului Culturii Române de la Cracovia se va articula în jurul a două teme importante pentru calendarul cultural românesc în 2023: deținerea de orașul Timișoara a titlului de Capitală Europeană a Culturii și aniversarea a 350 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir, personalitate excepțională a culturii europene a secolelor XVII -XVIII. Ca și la edițiile precedente, literatura română va ocupa un loc central în activitățile Festivalului.
Calendarul activităților**
** Toate evenimentele sunt gratuite și cu acces liber, cu excepția următoarelor:
- inaugurarea Festivalului Culturii Române din data de 11 mai, ora 18:00, unde accesul se face pe bază de invitație;
- evenimentul din data de 12 mai, de la ora 12:00, de la Universitatea Jagiellonă, adresat româniștilor din cadrul Universității;
- proiecțiile filmelor din cadrul Caravanei Noului Cinema Românesc, de la cinematograful Pod Baranami. Prețul biletelor: 26 PLN (întreg), 21 PLN (redus), 18 PLN (seniori/club), 96 PLN (abonament pentru 6 proiecții)
- atelierele de limba română pentru copii și adulți sunt gratuite, pe bază de înscriere prealabilă. Detalii mai jos.
ZIUA 1: MIERCURI, 10 MAI
18:00h – Prezentarea traducerii poloneze a romanului America de peste pogrom (Złota dziewczynka z Jassów) de Cătălin Mihuleac
Invitați: Cătălin Mihuleac, Kazimierz Jurczak, traducătorul romanului, și jurnalista Georgina Gryboś-Szczepanik
Loc de desfășurare: Librăria Austeria, Str. Szeroka 6
Partenerii evenimentului: Oficyna Literacka Noir sur Blank, Librăria Austeria din Cracovia
America de peste pogrom de Cătălin Mihuleac
Traducere: Kazimierz Jurczak, Oficyna Literacka Noir sur Blanc, 2023
Cel mai bun roman european al anului 2020 conform revistei literare „Transfuge”
Detalii despre roman și autor aici.
20:30h – Caravana Noului Cinema Românesc: Imaculat
Loc de desfășurare: Cinema Pod Baranami, Rynek Główny 27
Imaculat
România 2021, 114'
Regia: Monica Stan, George Chiper-Lillemark
Sinopsis: Acțiunea are loc într-o clinică pentru reabilitarea dependenților de droguri. O tânără femeie, Daria, ajunge să fie protejată de ceilalți pacienți ai clinicii, în marea lor majoritate bărbați, datorită inocenței sale.
Partenerul evenimentului: Kino Pod Baranami
Detalii și fișa artistică aici.
ZIUA 2: JOI, 11 MAI
18:00h – Inaugurarea Festivalului Culturii Române**
Performance-ul Krumau Live susținut de grupul Psihodrom din Timișoara urmat de vernisajul expoziției de benzi desenate intitulată „Tur Banat”, creație a artistei Sorina Vazelina
Loc de desfășurare: Centrul Internațional pentru Cultură (Międzynarodowe Centrum Kultury), Rynek Główny 25
Invitați: grupul Psihodrom -Cristian Văduva, Octavian Horvath, Sergiu Catană și Alexandru Pascu -, Alexandra Palconi, președinta Asociației Prin Banat, Timișoara
**Acces gratuit pe bază de invitație.
Krumau Live
Performance-ul, realizat în anul 2020 în cadrul proiectului „Cămine în mișcare”, are la bază un interviu cules de jurnalista Nicoleta Mușat unui nonagenar șvab despre fuga șvabilor din Lenauheim (județul Timiș) de teama represaliilor sovietice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Interviul a fost dramatizat de Andrei Ursu. „Cămine în mișcare” este o inițiativă a Asociației Prin Banat care documentează și explorează cu instrumentele artei contemporane fenomenul migrației din Banat. „Cămine în mișcare” este un proiect multianual inclus în programul oficial Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.
Tur Banat
Expoziție de bandă desenată semnată de Sorina Vazelina
Expoziția inițială a fost realizată în cadrul programului „Cămine în mișcare” al Asociației Prin Banat ca urmare a unui apel la proiecte lansat în 2020. Prin cele patru povești reunite în expoziție, transpuse în bandă desenată, se trasează principalele fenomene și evenimente istorice care au marcat regiunea de la încorporarea ei în Imperiul Austriac și până în a doua jumătate a secolului al XX-lea (așezarea șvabilor în regiune, dezvoltarea economică de la sfârșitul secolului al XIX-lea/începutul secolului al XX-lea, când Banatul devenise un Eldorado industrial, refugiații celui de-al Doilea Război Mondial și deportările în Bărăgan). În discursul expozițional, cele patru povești sunt punctate cu „vederi” din localități turistice din Banat (Văliug, Timișoara, Charlottenburg etc.).
Expoziția va putea fi vizitată până pe data 31 mai. Programul de vizitare este următorul: de luni până vineri, în intervalul orar 13:00-19:00
Partenerii evenimentului:
Centrul Internațional pentru Cultură Cracovia, Asociația Prin Banat
Programul „Cămine în mișcare” beneficiază de susținerea financiară a Centrului de Proiecte Timișoara, fiind parte din Programul Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii
20:30h – Caravana Noului Cinema Românesc: Oameni de treabă
Loc de desfășurare: Cinema Pod Baranami, Rynek Główny 27
Oameni de treabă
România, Bulgaria 2022, 105'
Regia: Paul Negoescu
Sinopsis: Ilie se bucură de o viață ușoară de polițist într-un sat din nord-estul țării. Pasivitatea lui în timpul unei serii de evenimente violente îl transformă într-un complice al crimei. Tensiunea se acumulează în sat, obligându-l pe Ilie să ia o decizie finală.
Partenerul evenimentului: Kino Pod Baranami
Detalii și fișa artistică aici.
ZIUA 3: VINERI, 12 MAI
12:00h – Prezentarea Dicționarului romanului central-european din secolul XX*
Invitați: Adriana Babeți, coordonatoarea publicației, dr. hab. Kazimierz Jurczak prof. UJ, dr. Olga Bartosiewicz-Nikolaev
Loc de desfășurare: Universitatea Jagiellonă
*Eveniment în limba română, adresat studenților și cadrelor didactice de la Catedra de Filologie Română a Universității Jagiellone.
Partenerul evenimentului: Catedra de Limba Română, Universitatea Jagiellonă
16:00h – Prezentarea Dicționarului romanului central-european din secolul XX
Loc de desfășurare: Centrul Internațional pentru Cultură (Międzynarodowe Centrum Kultury), Rynek Główny 25
Dicționarului romanului central-european din secolul XX
Coordonat de Adriana Babeți
Monumentalul dicționar, care reunește fișele a 256 de romane publicate de autori din Europa Centrală, este rodul muncii de trei decenii a unei echipe de autori coordonate de prof. Adriana Babeți, scriitoare, eseistă, jurnalistă și cadru didactic la Universitatea de Vest din Timișoara.
Printre autorii fișelor și consultanții de specialitate se regăsesc două cadre didactice ale Universității Jagiellone, dr. hab Kazimierz Jurczak prof UJ, șeful Catedrei de Limba Română, și dr. Olga Bartosiewicz-Nicolaev. Astfel, această prezentare a romanului la Universitate se adresează româniștilor din Cracovia.
O premieră pe piața editorială din România, Dicționarul romanului central-european din secolul XX este un repertoar care introduce publicul într-o serie de literaturi ce îi sunt destul de puțin cunoscute. Lista romanelor selectate include titluri și nume celebre – cum ar fi cele ale scriitorilor recompensați cu Premiul Nobel –, dar și altele neștiute sau trecute în uitare. Romane interzise, romane cenzurate, romane exilate, romane clandestine, romane „de sertar”, romane amânate, romane neterminate, romane postume – toate aceste categorii se regăsesc din plin în dicționar, care îi poate ghida pe criticii literari, pe scriitori și pe toți cei pasionați de literatură pe teritoriul atât de imprevizibil al literaturii central-europene.
Invitați: Adriana Babeți, coordonatoarea publicației, dr. hab. Kazimierz Jurczak prof UJ. Moderează Łukasz Galusek, director de programe la Centrul Internațional pentru Cultură din Cracovia.
20:30h – Caravana Noului Cinema Românesc: Om-câine
Loc de desfășurare: Cinema Pod Baranami, Rynek Główny 2527
Om-câine
România, Bulgaria, Suedia, Germania, 2022, 108'
Regia: Ștefan Constantinescu
Sinopsis: Suntem la apogeul crizei sanitare provocată de coronavirus când personajul Doru decide să revină în România, abandonându-și locul de muncă din Suedia. Susține că trebuie să asiste la botezul fiului celui mai bun prieten, dar în realitate are un alt plan. Alături de câinele mamei lui, Doru urmărește să își confirme bănuielile legate de infidelitatea soției.
Partenerul evenimentului: Kino Pod Baranami
Detalii și fișa artistică aici.
ZIUA 4: SĂMBĂTĂ, 13 MAI
11:00h – Proiecția a două documentare din seria Harta secretă a Timișoarei: oameni și locuri (90’) și discuții
Loc de desfășurare: Centrul Internațional pentru Cultură, Rynek Główny 25
Invitați: Adriana Babeți, scriitoare și scenaristă, Alexandru Condrache, coordonator de proiect
Cafeină pe Bega (24’) și Timpuri noi. O mică revoluţie (25’)
Cele două documentare își propun să evoce poveștile și istoria Banatului, legăturile sale cu Europa Centrală, prin prisma cafelei. Vor fi prezentate două episoade: Cafeină pe Bega, o scurtă incursiune în istoria Timișoarei și a modului în care aceasta s-a întrețesut cu tabietul băutului de cafea, și Timpuri noi. O mică revoluţie, ce recompune personalitatea timişoreanului Francesco Illy, inventatorul espresorului modern, şi aduce povestea cafelei şi a cafenelelor timişorene până în zilele noastre.
Partenerul evenimentului: Universitatea de Vest din Timișoara, Centrul Internațional pentru Cultură Cracovia.
Proiectul face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, este finanțat de Primăria Municipiul Timișoara prin Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Centrul de Proiecte.
14:00h – Ateliere de limba română pentru adulți : A fi în al nouălea cer - românii și emoțiile*
Loc de desfășurare: Biblioteca Publică Voievodală din Cracovia, ul. Rajska 1
Traducătoarele Joanna Kornaś-Warwas și Ioana Diaconu Mureșan propun o incursiune lingvistică în bogatul paletar al emoțiilor umane – varianta românească. Ce spun românii când sunt triști, stresați sau bucuroși? Care este legătura dintre Vlad Dracul și sentimentul de a fi fost înșelat?
Despre toate acestea și multe altele vor vorbi cu toți cei care vor dori să participe și au cunoștințe de limba română de nivelul (minimum) B1.
Partenerii evenimentului: Biblioteca Publică Voievodală din Cracovia, Consulatul Onorific al României la Cracovia, Școala „Calitate”,
*Înscrierile la atelier se pot face după data de 1 mai la adresa de email: [email protected]
18:30h – Caravana Noului Cinema Românesc: 5 scurtmetraje românești
Loc: Cinema Pod Baranami, Rynek Główny 27
Filmele selectate sunt:
Amar /Kaïmós, reg. Sarra Tsorakidis, 2020, 28 min.
Prin oraș circulă scurte povești de dragoste, reg. Corina Gabriela Dașoveanu, 2021, 22 min.
Trofeul tinereții, r. Răzvan Oprescu, 2019, 15 min.
Pune-te în locul meu, animație, reg. Laura Georgescu Baron, 2022, 6 min.
Moștenirea, reg. Marian Fărcuț, 2022, 14 min.
20:30h – Caravana Noului Cinema Românesc: Întregalde
Loc de desfășurare: Cinema Pod Baranami, Rynek Główny 27
Întregalde
România, 2021, 104'
Regia: Radu Muntean
Sinopsis: Trei prieteni se află într-o excursie umanitară de sfârșit de an. Călătorind într-un jeep pe drumurile de munte neasfaltate ale satului Întregalde, întâlnesc un bătrân singur pe care încearcă să-l ajute să ajungă la gaterul unde pretinde că lucrează. Când mașina lor rămâne blocată într-un șanț în pădure, gaterul se dovedește a fi abandonat și sunt nevoiți să petreacă noaptea împreună cu bătrânul senil, ideile lor despre empatie și generozitate încep să se clatine.
Detalii și fișa artistică aici.
Partenerul evenimentului: Kino Pod Baranami
22:00 h – Concert de muzică electronică
Loc de desfășurare: Clubul Betel, plac Szczepański 3
Concertul va avea două secvențe: prima, cu proiectul muzical Doctorul Sinteză – Alexandru Pascu și Cristian Văduva –, iar a doua 150 STOKA, proiect al artistului Octavian Horvath, solistul grupurilor Implant pentru Refuz și Blazzaj.
ZIUA 5: DUMINICĂ, 14 MAI
11:00h – Ateliere pentru copii: Poezii și povești cu șmâc *
Loc de desfășurare: Biblioteca Publică Voievodală din Cracovia, ul Rajska 1, Cracovia
Atelierul își propune să prezinte câteva nume interesante din peisajul literaturii românești contemporane pentru copii. În prima parte a atelierului, copiii vor fi în centrul atenției - vor asculta poezii și povești cu schepsis, apoi vor ilustra cele auzite. Între timp, părinții vor face cunoștință cu câțiva autori de carte pentru copii, de la poezie la proză, neuitând, firește, benzile desenate.
*Înscrieri în formularul care poate fi accesat aici.
Partenerii evenimentului: Biblioteca Publică Voievodală din Cracovia, Consulatul Onorific al României la Cracovia, Școala „Calitate”
16:00h – Caravana Noului Cinema Românesc: Berliner
Loc de desfășurare: Cinema Pod Baranami, Rynek Główny 27
Berliner
Regia: Marian Crișan
Sinopsis: Berliner aduce pe ecran o prietenie ciudată între un șofer de tractor dintr-un orășel de provincie și un politician de rang înalt din București, în timpul unei campanii electorale tensionate, într-o satiră despre politică, corupție și valori morale. Titlul este inspirat de sintagma „Ich bin ein Berliner” din faimosul discurs anti-comunist al lui John F. Kennedy ținut în Berlinul de Vest în vara lui 1963.
Detalii și fișa artistică aici.
Partenerul evenimentului: Kino Pod Baranami
18:00h – Restitutio Cantemir: concert și expoziție
Concert desfășurat sub auspiciile Ambasadei României în Republica Polonă.
Loc de desfășurare: Studioul 5 al Radio Krakow, Al. Juliusz Słowacki 22
Invitați: Ansamblul de muzică veche Anton Pann și invitații săi:
Emmanuel Hovhannisyan (duduk), Murat Selim Tokaç (tanbur), Sabin Penea (vioară), Alexandru Stoica (oud), Andrei Nițescu (violoncel), Ziya Tabassian (tombak/bendir ), Ghassan Bouz (bendir/riq), Constantin Răileanu (dirijor, voce, kanun), Leonidas Palaskas (inginer de sunet), Oana Răileanu (producătoare, proiecții video).
În cadrul concertului vor fi interpretate compoziții muzicale create de Dimitrie Cantemir, preluate din lucrarea sa „Cartea Științei Muzicii după forma literelor”. Unicitatea spectacolului este dată de holograma care va recrea chipul principelui Dimitrie Cantemir, care, astfel va fi prezent și-și va prezenta creațiile muzicale.
În preambulul concertului va fi prezentată o expoziție cu reproduceri ale principalelor lucrări cantemirene, scrieri literare, inclusiv manuscrise muzicale.
Partenerii evenimentului: ComputerLand România, Academia Română
Expoziția în aer liber Spotlight Heritage Timișoara va putea fi vizionată până în data de 31 mai
Loc de desfășurare: simezele exterioare ale Bibliotecii Publice Voievodale din Cracovia, ul. Rajska 1