Ctrl+A

Temele principale ale proiectului abordează relația dintre om și natură, intervenția sau lipsa intervenței omului în natură, dar și discuții despre practicile artistice actuale: colaborarea și interdisciplinaritatea.Partea educațională a proiectului se bazează pe experimentul în domeniul fotografic, pe discuția despre tehnicile de prelucrare a imaginii, și în același timp pe dialogul dintre participanți și abordarea modului de lucru colaborativ.Metodele folosite vor fi contextualizarea, dialogul și experimentul cu imaginea fotografică, iar rezultatul va consta în realizarea unor colaje, intervenții pe fotografii etc. Proiectul va consta în expunerea propriu-zisă a proiectului, în sesiuni de lucru cu elevi/studenți, dar și cu alți participanți, precum și o prezentare a proiectului, împreună cu toți participanții - artist talk. Principalul scop al proiectului este acela de a plasa învățarea în strânsă legătură cu experiența directă, în așa fel încât atât actul artistic cât și critica să poată fi cel mai bine înțelese prin participarea informală la realizarea unui eveniment artistic.Proiectul presupune o expoziție, un artist talk și workshop. Expoziția, artist talk-ul și workshop-ul vor alea loc în cadrul platformei Digital Canvas.Un număr de elevi/studenți/tineri interesați de domeniul fotografic vor lua parte la realizarea unor imagini prin abordarea tehnicilor de prelucrarea a imaginii (colaj, intervenție pe fotografie etc.), în sesiuni de lucru care vor avea o durată de câteva ore în format fizic, la sediul Digital Canvas.Expoziția are ca public țintă tinerii, elevii, studenții Facultății de Arte și Design, studenții de la instituțiile de învățământ din apropiere, comunitatea artistică locală și publicul larg. Roxana Bloju este artist vizual, specializată în pictură. Este interesată de grafică digitală, fotografie, video și instalație. Fără delimitări tehnice, ideea este cea care primează. Majoritatea proiectelor recente sunt conceptuale și interdisciplinare. Temele sale abordează, în principal, raportul dintre om și mediul înconjurător și modul în care acesta își lasă amprenta asupra naturii. Trăiește și activează în Timișoara. A absolvit Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest Timișoara, specializarea Pedagogia artei, precum și un master în Pictură la aceeași facultate. A expus în cadrul unor expoziții personale și colective.
This artistic or journalistic material has been realized through a grant Energie! Burse de Creație funded by the City of Timisoara, through the Center for Projects. The material does not necessarily represent the position of the Center for Projects of the Municipality of Timisoara, and the Center for Projects is not responsible for its content or the way in which it may be used.