Te-ai întrebat cum se poate transforma un dansator profesionist într-o persoană care dansează? În cele două zile de atelier Symbiosis vom parcurge, conduși de coregrafa Viktoria Medvedeva, o cale conștientă de la dansul tehnic la dansul expresiv.
Prima zi va fi dedicată tehnicilor moderne de jazz – participanții vor învăța mai bine cum să-și utilizeze corect resursele și forțele, printr-o atenție aparte asupra mișcărilor de rotații și sărituri.
A doua zi va fi dedicată principiilor tehnice ale dansului contemporan – participanții vor exersa mișcări dinamice, cu schimbări de traiectorie, concentrare și tempo. Coregrafia îi va ajuta să-și exploreze mai bine echilibrul dintre fluiditate și tonusul corpului.
Atelierul va avea loc în perioada 10-11 august, în intervalul orar 11.00-15.00, la Școala de balet Black Swan din Timișoara. Participarea este gratuită trebuie doar să-ți confirmi înscrierea printr-un mail la adresa [email protected].
Atelierul face parte din CADRE & FORME, un program complex de dezvoltare a scenei de dans contemporan din Timișoara, implementat de Noi Re-Creăm și Unfold Motion, parte din Programul cultural național „Timișoara Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.