Expoziție Free Fashion | LaPas24

Milităm pentru o modă fără salarii sau condiții de muncă mizere, fără abuzuri și aducem în Festivalul LA PAS instalația „Free Fashion”, creată de Carina Bălan. Prin intermediul ei puteți testa condițiile de lucru din industria textilă, din acele fabrici unde primează exclusiv profitul, și nu oamenii sau mediul.

LA PAS nu este doar despre hrană și cultură, este despre modele sănătoase de dezvoltare și sustenabilitate, iar o componentă importantă anul acesta este cea prin care dorim să atragem atenția asupra impactului social și de mediu al industriei textile și al modei de consum - Fast Fashion, dar și să oferim alternative la aceasta și exemple despre cum putem valorifica ceea ce acum aruncăm.

Instalația „Free Fashion” a fost creată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare pe parcursul acestui an. Lucrarea și conceptul propus de Carina Bălan au fost selectate în urma unui concurs public, a unui apel pentru producție artistică pe care l-am lansat.

Instalația a fost expusă la Reciproc, apoi la Școala Babel, iar acum ea va fi prezentată în Festivalul LA PAS și invităm publicul să participe la acest experiment care va fi posibil pe întreaga perioadă a evenimentului, în 4-6 octombrie, la Casa Tineretului Timișoara.

Dacă aveți întrebări pe această temă, sâmbătă, în 5 octombrie, de la ora 11:00, Carina Iasmina Bălan va fi acolo pentru a vă răspunde. Artistă, designer și antreprenoare în domeniul modei sustenabile, ea va participa totodată la festival cu produse vestimentare de tip Slow Fashion, marca OCRU.

Vă invităm să vă alăturați demersurilor noastre și să vă aduceți contribuția pentru un eveniment responsabil. În sensul acesta, vă încurajăm să faceți deplasarea la eveniment cu mijloace de transport în comun, pe jos sau cu bicicleta. Nu uitați nici recipientul de apă! Împreună putem reduce impactul determinat de apa îmbuteliată și putem crea un mediu potrivit de învățare și experimentare a valorilor de sustenabilitate pentru cei mici și cei mari.

Parteneri 𝐋𝐀 𝐏𝐀𝐒 𝟐𝟎𝟐𝟒: Asociația Practicienilor și Specialiștilor în Economie Socială, Aquatim, CUIB, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș - FITT, Mai Bine, Pronat, REPER 21, Seneca, Time to Rock, Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.
Parteneri de comunicare: Radio România Cultural.

Evenimentul face parte din proiectul 𝐋𝐀 𝐏𝐀𝐒 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞𝐫, dezvoltat de 𝐂𝐑𝐈𝐄𝐒 – 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐑𝐞𝐬𝐮𝐫𝐬𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐈𝐧𝐢𝐭̗𝐢𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐄𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐬̗𝐢 𝐒𝐨𝐥𝐢𝐝𝐚𝐫𝐞. Proiectul este cuprins în Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin Ministerul Culturii.

Part of

LA PAS în cartier

LA PAS în cartier