Discuție cu actrița Ilinca Manolache la Ceau, Cinema!

Actriţa Ilinca Manolache va avea o discuţie cu publicul Ceau, Cinema! despre actorie, social media şi activism.
Discuţia va fi moderată de Anais Dragu, proaspăt absolventă de liceu şi voluntară Ceau, Cinema!, şi Ionuţ Mareş, directorul artistic al festivalului.

Întâlnirea va avea loc sâmbătă, 20 iulie, de la ora 13, la Faber.

Intrarea este liberă.

Ilinca Manolache este unul dintre cei trei membri ai juriului competiţiei Ceau, Cinema! de la ediţia 11, care are loc în perioada 17-21 iulie.

Ilinca Manolache s-a născut în București, într-o familie de actori. A studiat actoria la UNATC și de atunci joacă pe principalele scene din București. Chiar dacă e angajată într-un teatru de stat, nu a încetat niciodată să colaboreze cu artiști emergenți sau independenți care se angajează într-o artă mai radicală. În cinematografie a colaborat mai ales cu Radu Jude, iar rolul ei principal din „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” (2023, Premiul Special al Juriului – Locarno) a fost foarte apreciat de critica de specialitate internațională.

Ilinca Manolache a creat avatarul Bobitza, folosind un filtru de snapchat al unui bărbat toxic, îndrăzneț, cu unibrow, ca un exercițiu performativ de abilitare prin care reciclează limbajul pe care bărbații îl folosesc pentru a controla, domina și obiectiva femeile. O face pentru a se elibera de această dinamică socială, dar și pentru a o critica.

*****************
Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Pelicula Culturală.

Part of

Festivalul de Film Ceau, Cinema! Ediția a 11-a

Festivalul de Film Ceau, Cinema! Ediția a 11-a