Guided tour | Made-up histories have long lives

Tururi ghidate alături de Mirela Stoeac-Vlăduți, directorul centruui MV Sci-Art, în cadrul expoziției Made-up histories have long lives, expozitie inaugurala a programului REMIX ID 2023.

Vizitatorul este încurajat să o experimenteze ca pe un eseu vizual cu stații corespunzătoare, fiecare stație fiind un punct de vedere, o interstiție, o transmitere afectivă, o istorie inventată. Expoziția extinde definiția de „etnografii clasice”, prin chestionarea modului în care omenirea își construiește și își canonizează propriile istorii: ce fragmente din istorie sunt considerate mai demne de cercetare, studiu și descoperire? Care grupuri devin mai atractive decât altele, ce acte artistice intră în istorie și ce aspecte ale istoriilor sfârșesc prin a avea o „viață lungă”? Ar putea fi istoriile nimic mai mult decât niște povești inventate?

REMIX ID

Tradiție și contemporaneitate. Simbol și grafică. Ritm și pulsație.

REMIX ID este un îndemn la solidaritate între etnii, între diversele grupuri sociale, între urban și rural, între oameni. REMIX ID propune dialogul intercultural într-o manieră creativă, care face apel atât la simțuri, cât și la intelect, folosind arta ca mediu de răspândire a unui mesaj de toleranță, pace și bună înțelegere prin alcătuirea unui mozaic artistic de artă, cercetare etnografică, documentare, muzică și imagine, în care sensurile străvechi ale comunităților etnice din Banatul rural se întâlnescu cu lumea puternic tehnologizată din mediul urban.

Curatoare: Iris Ordean

Artiști: Anna Bantiuc, Adina Mocanu, Alexandra Coroi & Bogdan Dumitrescu, Ulrike Ettinger, Andreea Medar & Mălina Ionescu, Richar Kitta, Cătălin Petrișor

Part of

Remix ID 2023

Remix ID 2023