Screenings at Cinema Victoria III - Broken Cyphers

Scurtmetraje III: Broken Cyphers - Proiecții în cadrul Bienalei Art Encounters 2023
 
Bienala de artă contemporană Art Encounters 2023 prezintă o selecție de filme de artă care urmăresc firele narative ale unei ediții intitulate My Rhino is Not a Myth.
 
Patru seri de proiecții speciale au avut și au loc în patru zile distincte: 25 mai, 8 & 15 iunie, 6 iulie, de la ora 18:00, la Cinema Victoria.
 
Joi, 15 iunie, între orele 18:00–19:30, sunteți invitați un film realizat de Chrystèle Nicot, despre tehnologia din zilele noastre și consumul media care ne ține captivi într-o buclă autoreferențială. Chrystèle Nicot regizează o comedie experimentală pe acest subiect, invitând publicul la o reflecție sinceră, dar plină de umor privind relațiile interpersonale și referințele consumului cultural la care ne raportăm.
 
Filmului lui Nicot îi urmează, în aceeași seară, proiecția short-ului experimental „I am Hydra” de Thale Blix Fastvold. Titlul filmului este o vrajă hidro-feministă ce pune capăt erei petrocapitaliste. Filmat în Norvegia și Danemarca, filmul juxtapune imagini din industria petrolieră norvegiană cu specia Hydra, care se autoregenereaza, făcând referire la hidră, creatura mitologică cu mai multe capete.
 
Scurtmetrajele din a treia seară de proiecții ale Bienalei Art Encounters fac parte din firul narativ Broken Cyphers, care prezintă coduri și limbaje ce ne programează, în moduri nebănuite, viața de zi-cu-zi.

Mai jos, selecția celui de-al treilea episod din seria de proiecții derulate sub egida Art Encounters:
 
1. Intentional Sweat (2019), 67’00’’
Chrystèle Nicot & Antoine Alesandrini
În urma unui eveniment catastrofal, un grup de șase femei și bărbați a supraviețuit și este blocat în Hong Kong. Într-un climat radioactiv, fiecare trebuie să-și găsească sufletul pereche în cadrul grupului pentru a asigura continuarea speciei lor. Până când unul dintre ei dispare brusc. Neliniștea se instalează odată cu paranoia lor, tulburându-le astfel căutarea. Oare ceva îi amenință cu adevărat sau este vorba doar de golul din viața lor care îi împiedică să-și asume pe deplin responsabilitatea?
Produs de Chrystèle Nicot, Coproducție Hutong, Bad Manner’s și Le Fresnoy – Studioul Național de Artă Contemporană.
 
2. I am Hydra, 2021, 9’00’'
Regizat de Thale Blix Fastvold
Hidra este un mic organism de apă care se auto-regenerează mereu, nu moare în mod natural. O critică subtilă asupra industriei combustibililor fosili, atât în Norvegia, cât și în general, „I am Hydra” gravitează în jurul unei invocații magice ce acționează ca o rugăciune pentru bunăstarea oceanelor și a creaturilor oceanice, dar și ca un mesaj transmis tuturor celor care îl aud.
Scris, regizat și produs de Thale Blix Fastvold; Fotografie de film și montaj de Marius Hauge; Sunet realizat de Einar Halle în colaborare cu Gunnar Halle. Produs cu sprijinul Visual Artists Fund Norway în cadrul unei burse de lucru de un an.

Despre artiști:
Chrystèle Nicot (1989) lucrează îndeaproape cu Antoine Alesandrini (1985), un duo de artiști a căror practică se află la intersecția dintre film, instalație și sculptură. Lucrările lor sunt preocupate de intersecțiile dintre economia culturală și tehnologie. Cei doi locuiesc la Paris.
Thale Fastvold (1978) este artistă vizuală și curatoare din Norvegia care lucrează cu fotografie, film și performance. Prin lucrările ei, își propune să utilizeze cercetarea artistică ca răspuns la provocările ecologice actuale, în particular în cadrul ecofeminismului, al colaborărilor dintre specii și al inteligenței non-umane.
 
Bienala Art Encounters este organizată de către Fundația Art Encounters, fiind finanțată de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte și cofinanțată de Ministerul Culturii și Administrația Fondului Cultural Național, având ca partener principal Raiffeisen Bank și ca sponsori ISHO, TAZZ, MEWI și DacoArt.

Part of

Bienala Art Encounters 2023, My Rhino is not a Myth. Art-Science-Fictions

Bienala Art Encounters 2023, My Rhino is not …