Spectacol de circ & dans cu PPCM & Unfold Motion

PPCM (Le Plus Petit Cirque du Monde) este o școală de circ, o fabrică și o sală de spectacole, un loc de socializare și de întâlnire și, mai presus de toate, un laborator în care inițiativele artistice, urbane și civice se reunesc în beneficiul și îmbogățirea tuturor.

Asociația desfășoară activități pentru trei tipuri de public: tineri, artiști și localnici.

Unfold Motion este cel mai important reper local în materie de dans contemporan din Timișoara și zona de vest a țării.  Asociația este implicată activ pe scena culturală timișoreană, contribuind prin proiectele inițiate la consolidarea rețelei cultural-artistice a orașului și căutând să ofere experiențe culturale cât mai vaste publicului aflat într-o continuă formare.

Asociația are ca scop dezvoltarea calității factorului socio-cultural prin inițierea și promovarea de activități și proiecte cultural-artistice, în vederea îmbogățirii patrimoniului artistic național și internațional.

În cadrul festivalului IMPULS, artiștii din cele două asociații se vor reuni pentru a pune în scenă un spectacol excepțional pe care îl vor prezenta publicului în 6 iulie, de la ora 19:00, în Piața Traian. 

Ulterior, aceștia vor desfășura o serie de evenimente de tip pop-up în data de 7 iulie, de la ora 12:00, la Sinagoga din Fabric. 

This project is part of the national cultural programme "Timișoara – European Capital of Culture in the year 2023" and is funded by the City of Timișoara, through the Center for Projects.

Part of

Impulse Festival

Impulse Festival