Data

Oct. 31, 2023

Spațiu cosmic, culori și o mare comunitate în jurul educației din Timișoara

Power Station
Cauți în programul Timișoara 2023 idei și resurse interesante pentru profesori și părinți, educatori, tineri activi în viața orașului și copii curioși?
Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara îți oferă o serie de materiale despre organizații și evenimente din programul Timișoara 2023 care se adresează publicului tânăr.

Această serie de interviuri este energizată de Power Station, componenta Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” dedicată creșterii capacității sectorului cultural și derulată de către Centrul de Proiecte.

Asociația Inițiativa în Educație (prescurtat InEdu) a împlinit anul acesta opt ani de activitate în comunitatea din Timișoara. Misiunea organizației este să contribuie la îmbunătățirea și susținerea mediului educațional. Andrada Mazilu, cofondatoarea asociației (alături cu Cătălin Șipoș) și coordonatoare de proiecte și programe, ne-a povestit despre activitățile dezvoltate în decursul anului pentru un public divers, de la copii până la adulți. Ei cred că prin educație ne putem forma ca oameni și astfel putem să avem un impact în jurul nostru.

În fotografie: Andrada Mazilu la conferința Teach with space, organizată de Asociația inEDU în parteneriat cu UVT, 5 octombrie 2023, fotografie de Seba Tătaru, sursa: arhiva InEdu
În fotografie: Andrada Mazilu la conferința Teach with space, organizată de Asociația inEDU în parteneriat cu UVT, 5 octombrie 2023, fotografie de Seba Tătaru, sursa: arhiva InEdu

Pentru cei care încă nu au participat la vreun eveniment organizat de voi, ne poți spune ce a dezvoltat InEdu în cadrul programului cultural „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”?

Primul proiect a fost în cadrul Opening+, când am lansat Timișoara e culoare, între timp ne bucurăm că există și o a doua ediție, pe care o desfășurăm de la începutul toamnei și care are evenimente și activități noi. Ne-am gândit la Timișoara ca o paletă de culori, un spațiu multicultural divers, un oraș cu oportunități foarte diferite și un oraș în care oamenii aduc nu doar lumină orașului, ci și culoare prin visurile pe care le au și ceea ce își propun să facă. Culoare este și o abreviere pentru activitățile din proiect: promovarea culturii, literaturii și lecturii; oraș, oameni și descoperirea patrimoniului cultural și moștenirii culturale; și artă. Pe parcursul acestui proiect sunt gândite activități pentru fiecare din aceste componente și aproape toate se adresează copiilor.

Cel de-al doilea proiect se numește Spațiul de cultură, acesta a început de la un vis de a aduce științele spațiale în sălile de clasă. Ne-am gândit cum am putea îmbina conceptul de space-science și space-studies cu o componentă educațională, dar mai ales culturală. Ceea ce ne dorim noi este să activăm diferite cartiere din oraș și să implementăm activități în spații diverse. Spațiu este și spațiul cosmic, este începutul și în același timp și viitorul, foarte multe cercetări și tehnologii având legătură cu spațiul cosmic. Spațiul este și un element al artei și o cupolă sub care se întâmplă toate aceste activități. Publicul țintă la acest proiect este mai larg, ne adresăm copiilor, dar și adulților și cadrelor didactice.

În cadrul ambelor proiecte avem peste 100 de evenimente în calendar, cu activități în diferite limbi - sârbă, maghiară, germană și română.

În fotografie: „Timișoara e culoare” (ediția a II-a), 20 septembrie, atelierul creativ „Manifest pentru Pace”, facilitat de artista Livia Mateiaș, sursa: arhiva InEdu
În fotografie: „Timișoara e culoare” (ediția a II-a), 20 septembrie, atelierul creativ „Manifest pentru Pace”, facilitat de artista Livia Mateiaș, sursa: arhiva InEdu

Cum creați punțile între copii și artă, știință, lectură. Cum e gândită desfășurarea unui program de activități pentru a-i implica pe cei mici?

Pentru copii, în toate activitățile pe care le-am pregătit, am îmbinat concepte artistice cu părți din știință într-un context prin care să putem facilita și componenta de mediere cultură. Un avantaj pe care îl avem la InEdu este faptul că în echipă sunt oameni care activează în educație. Noi cunoaștem programa școlară și căutăm, pe lângă școală, contexte non-formale pentru îndeplinirea obiectivelor din programă. Menționez câteva exemple concrete, cele patru expoziții pe care le-am organizat până acum, ca să vă puteți imagina.

Expoziția de pictură Călătorie în Univers, în care artista Corina Chirilă a realizat diferite tablouri cu tematică spațială. Copiii veneau și vizitau expoziția printr-un tur ghidat care facilita pe de-o parte abordarea unor componente artistice, modul de lucru al pictorului, culorile pe care le folosește, dar și informații științifice despre ceea ce este ilustrat în picturi. În general, artiștii cu care am lucrat au și o pregătire științifică - Corina Chirilă este biolog, picturile ei au și componenta de science și facts. Împreună cu Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului din Timişoara am făcut experimente prin care copiii au putut realiza reacții chimice care produc lumină și reacții chimice care produc culoare, au învățat despre spectrul culorilor și reacția de chemiluminiscență. Așa s-a creat legătura între știință, artă, chimie, pictură și tot felul de alte noțiuni din domenii diferite. De exemplu, un tablou ilustra un spațiu geografic, altul ilustra misiunea pe Lună, copiii au învățat numele misiunilor și au putut asocia acestea cu povești din mitologie.

Alt exemplu este expoziția Space Posters, în care l-am avut alături de noi pe curatorul și artistul Alec Bartos, care este designerul Poștei Române pentru toate timbrele care ilustrează componenta de astronomie. El a ales afișe cu tematica misiunilor și a propagandei spațiale, în baza cărora s-a putut crea un dialog despre ce înseamnă realizarea unui afiș. În întâlnirile cu copiii am identificat ce înseamnă un poster, de la logo, mesaj, povești, componente vizuale de culoare și formă, la analiza de ce fel de sentiment creează un afiș. Pe lângă asta, am descoperit și povestea științifică din spatele lor, așa am ajuns să povestim despre World Space Week și despre Asteroid Day, evenimente globale ce atrag atenția asupra spațiului cosmic. Toate activitățile sunt menite să stimuleze curiozitatea și dorința de a afla mai multe lucruri.

În fotografie: „Spațiul de cultură”, 6 octombrie, la atelierul creativ „Planete-n pastel”, facilitat de prof. Liuba Serariu, sursa: arhiva InEdu
În fotografie: „Spațiul de cultură”, 6 octombrie, la atelierul creativ „Planete-n pastel”, facilitat de prof. Liuba Serariu, sursa: arhiva InEdu

Expoziția din luna iunie, intitulată Time & Space - visual vibes, este un alt exemplu de punte creată între artă, știință și copii. Am vorbit cu copiii despre timp și teoria relativității, despre cum timpul trece diferit pe planeta noastră față de alte planete, despre felul în care timpul este măsurat, despre mișcarea corpurilor cerești. Am descoperit noțiuni despre zi, noapte, anotimp și am aflat care e rolul sateliților. În cadrul expoziției am gândit activități care s-au numit Capsula Timpului, unde focusul era dezvoltarea socio-emoțională pentru copii. Ei erau încurajați să își aleagă o amintire din acel an școlar pe care o încapsulează pentru tot restul vieții. A fost un moment emoționant, în care copiii împărtășeau amintiri și creau legături puternice cu colegii. Pe lângă asta, a fost importantă și vizitarea expoziției și întâlnirea cu artistul. Unii spuneau că a fost pentru prima dată când s-au întâlnit cu un artist.

Cu prilejul sărbătoririi la nivel mondial a spațiului cosmic - World Space Week, am pregătit în luna octombrie cea de-a patra expoziție la Muzeul Național al Banatului - Cosmoteca deSEMNE spațiale. Aici am învățat despre astrofilatelie și tot ce înseamnă din punct de vedere istoric documentarea activităților spațiale cu ajutorul timbrelor poștale. Cu copiii povestim despre cum decurge o zi din viața unui astronaut pe stația spațială internațională. În expoziție mai este de găsit o selecție de jucării pe tematica spațială și mai sunt de văzut exponate unicat mondial de obiecte precum ștampile, bucăți din zborul unui satelit sau tot felul de alte obiecte rare, chiar și câteva machete care onorează și celebrează activitățile cosmonautului român Dumitru Prunariu. Poșta Română a acordat o ștampilă omagială oficială care s-a putut folosi în 4 octombrie, chiar de lansarea săptămânii mondiale a spațiului ce a coincis cu vernisajul expoziției, cu care participanții au putut ștampila plicuri, cărți poștale și timbre. O mare surpriză a fost participarea virtuală a domnului Dumitru Prunariu în seara vernisajului, pe lângă prezența fizică a astronautului Gernot Grömer, care coordonează misiunea pe Marte.

„Spațiul de cultură”, 4 octombrie, expoziția „𝐂𝐨𝐬𝐦𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚 𝐝𝐞𝐒𝐞𝐦𝐧𝐞 𝐬𝐩𝐚𝐭̦𝐢𝐚𝐥𝐞”, la Muzeul Național al Banatului, sursa fotografie: arhiva InEdu
„Spațiul de cultură”, 4 octombrie, expoziția „𝐂𝐨𝐬𝐦𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚 𝐝𝐞𝐒𝐞𝐦𝐧𝐞 𝐬𝐩𝐚𝐭̦𝐢𝐚𝐥𝐞”, la Muzeul Național al Banatului, sursa fotografie: arhiva InEdu

Toată partea de mediere culturală din cadrul expoziției s-a realizat împreună cu doamna Corina Cranciova, muzeograf, iar la sfârșitul săptămânii mondiale a spațiului, în data de 10 octombrie, scriitorul Florin Bican a venit la Timișoara pentru a celebra cartea sa Hai pe lună împreună. Învățători cu peste 250 de elevi au citit cartea la clasă și printr-un apel deschis copiii s-au putut înscrie la ateliere de teatru coordonate de actorul și regizorul Marius Lupoian, împreună cu care elevii au creat o piesă de teatru inspirată din carte. La întâlnirea cu scriitorul Florin Bican și ilustratorul cărții Dan Ungureanu, copiii au jucat piesa de teatru și apoi a urmat un dialog între aceștia. Elevii prezenți erau entuziasmați, unul chiar a ridicat mâna nu pentru a pune o întrebare ci pentru a spune că-și dorește ca atunci când e mare să se facă și el ilustrator, iar altul a mers la domnul scriitor întrebându-l dacă dânsul chiar există. Partea de întâlnire cu scriitori și artiști este foarte importantă, felul în care copiii interacționează cu ei poate avea un impact major pentru viitorul lor, îi împuternicește să creeze, să citească și să se exprime.

Pe perioada expoziției de la Muzeul Banatului se vor mai desfășura tot felul de ateliere pentru copii: ateliere de lucru manual, de pictură, de scriere creativă. Organizăm și tururi ghidate prin oraș, împreună cu profesoara Adriana Bălaj, care a îmbinat noțiuni istorice cu cele din spațiul cosmic. Așa putem descoperi cartierele orașului prin detalii precum simboluri și culori, ba chiar avem și un joc Bingo în timpul turului, prin care participanții sunt atenți la ceea ce văd și participă activ la descoperirea orașului. În activitățile pe care le gândim este important cum implicăm direct publicul, cum poate el interveni practic.

În fotografie: „Timișoara e culoare” (ediția a II-a), 9 octombrie, turul ghidat „Clădiri și povești”, facilitat de prof. Adriana Bălaj, sursă: arhiva InEdu
În fotografie: „Timișoara e culoare” (ediția a II-a), 9 octombrie, turul ghidat „Clădiri și povești”, facilitat de prof. Adriana Bălaj, sursă: arhiva InEdu

În echipa noastră de proiect este profesorul Bianca Boros, care este unul dintre coautorii programei naționale școlare Start în aventura cunoașterii Universului.

Începând cu anul acesta școlar orice cadru didactic din România poate opta pentru introducerea unui opțional la clasă în care să descopere teme legate de spațiu. Am observat că sunt mulți profesori care își doresc să îl introducă, dar au nevoie de sprijin și îndrumare de cum se poate face acest curs într-un mod experiențial.

Astfel am inițiat și formări de cadre didactice. În cadrul proiectului Spațiul de cultură, pe 5 octombrie, de Ziua Educației, am organizat conferința Teach with Space, la care s-au înscris peste 350 de participanți din mai multe colțuri ale țării. Aceștia au putut să descopere resurse educaționale pe care le au la dispoziție pentru încropirea unui astfel de curs. Prin colaborarea cu Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială am putut arăta exemple de resurse educaționale precum filme, ghiduri și materiale suport accesibile cadrelor didactice. În cadrul conferinței am organizat și ateliere pentru profesori în parteneriat cu Universitatea de Vest Timișoara - Facultatea de Fizică, prin care am descoperit Planetariul facultății. Fiecare cadru didactic a putut vizita planetariul cu clasa de elevi, așa s-a putut întări legătura între mediul preuniversitar și mediul universitar. Tipul acesta de colaborare a fost inspirațională pentru profesori.

În fotografie: Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic în cadrul conferinței „Teach with Space”, 5 octombrie, la UVT, sursă: arhiva InEdu
În fotografie: Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic în cadrul conferinței „Teach with Space”, 5 octombrie, la UVT, sursă: arhiva InEdu

Mai urmează încă două astfel de evenimente: o expoziție pe care o pregătim pentru luna noiembrie iar luna decembrie va fi dedicată poveștii Micului Prinț prin diverse activități: teatru, club de carte și activități caritabile. Este o toamnă plină și bogată.

Pe lângă cadrul creat anul acesta pentru potențarea operatorilor culturali, cum vedeți pe viitor că se poate menține un program stabil ce vine în completarea programei școlare?

Înainte de Timișoara – Capitală Europeană a Culturii desfășuram proiecte, dar într-un mod mai improvizat. Impactul acestui an a fost foarte mare pentru că am putut avea continuitate în asociație, membrii s-au simțit mai conectați, coeziunea grupului se simte. Pe de altă parte, în rândul publicului, a dus la răspândirea activităților și la obișnuința oamenilor de a urmări și de a se înregistra la evenimentele propuse de noi. Înțelegem că este o nevoie pe care asociația noastră o acoperă în piață și că participanții doresc să revină. Am făcut multe parteneriate noi și toate acestea ne-au ajutat să dezvoltăm proiecte la un nivel pe care era greu să ni-l imaginăm înainte, am putut accesa spații noi în oraș care ne-au fost puse la dispoziție.

Toate lucrurile acestea ne-au dat foarte multă încredere și curaj să putem să visăm și să lucrăm pentru asta și pe viitor, membrii organizației și-au dezvoltat abilități pe care le pot utiliza și de care se pot bucura și în anii ce vor urma. Avem exemple în care un proiect a fost susținut la început de către finanțatori, dar pentru că a adus valoare în comunitate el a fost preluat tocmai de către comunitate, cum ar fi Clubul de carte sau Ceainăria educatoarelor.

Noi ne dorim ca evenimentele pe care le-am organizat să continue și după anul 2023 și să ajungă să fie un punct de reper în crearea unei comunități educaționale pentru oraș.

Pe pagina de Facebook a Asociației InEdu puteți sta la curent cu tot ce urmează să mai planifice echipa.

Proiectul Spaţiul de cultură face parte din Programul cultural naţional „Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023" şi este finanţat prin programul Grow Timişoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte Timişoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin buget de la Ministerul Culturii.

Proiectul Timișoara e culoare (ediția a II-a) face parte din Programul cultural național „Timișoara - Capitală Europeană a Culturii" în anul 2023 și este finanțat prin programul OverBorder Culture+, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

Newsletter

The most important events in the city.
In your inbox, weekly.