În 2023, anul în care Timișoara deține titlul de Capitală Europeană a Culturii, PLAI evoluează din formatul de festival și dezvăluie un proiect dedicat moștenirii acestuia și anului Capitalei Culturale Europene 2023.
Mereu cu gândul la orașul care i-a fost gazdă, în perioada 8 - 10 septembrie, PLAI va prezenta proiectul TIMISIEN (nume inspirat de Castrum Timisiensis, denumirea veche a așezării ce avea să devină Timișoara), o instalație monumentală cu o amprentă la sol de 1375mp. Dezvoltarea acestui proiect a început în anul 2019, fiind realizat de Architects of Air în colaborare cu Centrul Cultural PLAI și inspirat de Timișoara, clădirile și istoria sa. În stadiul inițial, structura avea 21 de domuri, dar acum a fost extinsă la 23 de încăperi, reprezentând anul în care Timișoara deține titlul de Capitală Europeană a Culturii.
Ulterior prezentării la Timișoara, TIMISIEN va purta povestea Timișoarei, Capitală Europeană a Culturii 2023 către toate cele 5 continente fiind forma fizică a sintagmei “Lumină peste granițe” și o moștenire internațională a acestui an.
PLAI 18 se va îndreapta către public și va oferi prezentări muzicale, proiecții de filme, spectacole de teatru și ateliere artistice în 18 spații în aer liber și spații interioare din întregul oraș. Toate evenimentele vor fi accesibile publicului, cu intrare liberă.