Albă, neagră, simplă sau cu pretenții ispititoare... cui nu-i place ciocolata?!
Și nouă ne place și vă povestim ce se ascunde în spatele ei, pentru că vă invităm la o degustare de ciocolată Fair Trade, alături de Pronat.
Despre #fairtrade sau Comerț Echitabil am mai vorbit și vom continua să o facem pentru că promovarea și adoptarea acestui tip de comerț reprezintă o contribuție tangibilă la lupta împotriva sărăciei, a schimbărilor climatice și a crizei economice. Este dovada că pot exista afaceri de succes și parteneriate care pun oamenii pe primul loc.
Partenerii noștri de la Pronat, specializați în importul și distribuția de produse certificate ecologic, inclusiv produse provenite din Comerțul Echitabil, vor organiza această degustare de ciocolată Fair Trade în cadrul Festivalului LA PAS.
Compania s-a implicat de-a lungul vremii în mai multe acțiuni de promovare a conceptului de Comerț Echitabil în România.
Degustarea de ciocolată Fair Trade va avea loc la standul Pronat.
Vă invităm să vă alăturați demersurilor noastre și să vă aduceți contribuția pentru un eveniment responsabil. În sensul acesta, vă încurajăm să faceți deplasarea la eveniment cu mijloace de transport în comun, pe jos sau cu bicicleta. Nu uitați nici recipientul de apă! Împreună putem reduce impactul determinat de apa îmbuteliată și putem crea un mediu potrivit de învățare și experimentare a valorilor de sustenabilitate pentru cei mici și cei mari.