Minitremu sunt autorii mai multor instrumente pedagogice și a unei tabere nomade de artă contemporană, ajunsă la a opta ediție. Au expus în diverse spații sau galerii de artă precum B5 Studio Târgu Mureș, Magma Contemporary Sfântu Gheorghe, MNAC București, Fabrica de Pensule Cluj, Casa Tranzit Cluj, Bienala Art Encounters Timișoara și au susținut diverse prezentări sau ateliere pentru copii și adolescenți cum ar fi Centrul Reciproca, ABC Brussels sau galeria Zachęta Varșovia. Au fost rezidenți în cadrul Meet Factory, Praga și a programului de mediere Camp - Notes on Education, parte a documenta fifteen, Kassel, Germania. În anul 2014 sunt premiați la concursul Cele mai frumoase cărți din România, iar în 2019 li se acordă premiul A.F.C.N la categoria „comunicare și mediere culturală” pentru proiectul „Opțional de artă contemporană”.
În prezent, colaborează cu Casa Jakob Toffler, o inițiativă de activare comunitară din cartierul Fabric, iar cu ocazia programului „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” ca parte din proiectul În afara școlii / Orizonturile Cunoașterii, inaugurează Minitremu (Un)Learning Center, ce funcționează ca expoziție permanentă, bibliotecă publică, spațiu de lucru și studio, agora și grădină, în dorința de a oferi o privire de ansamblu asupra schimbărilor recente din pedagogia artistică și de a provoca totodată metodele tradiționale de educație artistică și prin artă.