BROS by Romeo Castellucci

O dictatură nenumită guvernează spectacolul BROS. Ce este Bros? Cine este Bros? Guvernat de imaginea și spiritul lui Beckett, experimentul BROS pune în discuție noțiuni esențiale: liberul arbitru, libertatea individuală, natura „grupului”, anihilarea gândirii, supunerea. Și, de asemenea, funcția teatrului, ca „organ de văz” al lumii, al civilizației, al societății.

BROS strânge legătura dintre actant și spectator până la aneantizare, până la schimbul de roluri. Comedia și tragedia sunt cele două fețe ale aceleiași monezi. Spectacolul și viața coincid. Rolurile nu mai trebuie pregătite. Nu există improvizație, ci doar abisul unui prezent absolut. Limbajul înseamnă comandă, înseamnă poruncă. Actanții sunt recrutați prin apel public, nu și-au învățat rolurile. Le învață în timp ce le execută. Au semnat un pact, declarând că vor respecta cu strictețe comenzile. Este un angajament pe care trebuie să îl respecte cu orice preț. Acolo se termină voința lor conștientă. Starea lor, departe de a fi o improvizație constructivă sau un abandon în spontaneitate, comprimă timpul de acțiune conștientă, reducându-l la zero. Într-un fel, spectacolul duce mai departe avertismentul pe care îl transmitea Castellucci în spectacolul-instalație Al treilea Reich, prezentat pe scena Teatrului Național în luna decembrie: pierderea sensului este urmată de pierderea echilibrului, a gândirii individuale și independente.

Spectacol recomandat publicului peste 18 ani.

O coproducție Societas (Italia), Kunsten Festival des Arts Bruxelles (Belgia) ; Printemps des Comédiens Montpellier 2021 (Franța); LAC Lugano (Elveția); Maillon Théâtre de Strasbourg – Scène Européenne (Franța); Temporada Alta 2021 (Spania); Manège-Maubeuge Scène nationale, Le Phénix Scène Nationale Pôle européen de création Valenciennes, MC93 Maison de la Culture de Seine-Saint-Denis (Franța); ERT Emilia Romagna Teatro, Triennale Milano Teatro (Italia); Ruhrfestspiele Recklinghausen (Germania); Holland Festival Amsterdam (Olanda); National Taichung Theater (Taiwan).

Romeo Castellucci:
Maestrul incontestabil al unui teatru ritualizant, de mare forță, Romeo Castellucci este un artist complet: regizor, creator de decoruri, lumini și costume, cunoscut în întreaga lume pentru că a dat viață unui teatru întemeiat pe totalitatea artelor. Castellucci propune o percepție exhaustivă asupra teatrului. Dramaturgia lui răstoarnă primatul literaturii, făcând din scenă o formă de artă complexă, alcătuită din imagini extraordinar de bogate. Montările lui Castellucci sunt invitate și produse în mod regulat de cele mai prestigioase teatre, festivaluri și opere din lume, de pe toate continentele. A fost director al secțiunii Teatru la Bienala de la Veneția, „Artiste Associé” la Festivalul de la Avignon și în prezent este „Grand Invitée” la Trienala de la Milano și regizor invitat la celebrul teatru Schaubhüne din Berlin. De asemenea, prestigiosul Festival d’Automne de la Paris a prezentat o antologie a operei sale timp de doi ani consecutivi. Distins cu titlul Chevalier des Arts et des Lettres al Republicii Franceze și cu o diplomă onorifică de la Universitatea din Bologna, Romeo Castellucci este membru al Academiei Regale a Belgiei și a fost distins, printre alte premii internaționale, cu Leul de Aur la Bienala de la Veneția și cu două Măști de Aur pentru spectacolele sale de operă.

This project is part of the national cultural programme "Timișoara – European Capital of Culture in the year 2023" and is funded by the City of Timișoara, through the Center for Projects.

Part of

"Identity" workshop - FEST-FDR seasons

"Identity" workshop - FEST-FDR seasons