Symbiosis

Proiectul Simbioze este construit în jurul unei tematici de actualitate:  ecologia și rolul artei și al culturii în promovarea interesului activ față de problemele ecologice  actuale. Proiectul reprezintă o extensie strategică a proiectului Cadre & Forme și propune  dezvoltarea strategiei de dezvoltare a scenei locale de dans contemporan prin asumarea unui  discurs tematic în concordanță cu agenda publică europeană. Cultivarea unei gândiri și a unei atitudini ecologice implică înțelegerea apartenenței la un ecosistem complex, dar mai ales responsabilizarea în ceea ce privește participarea la ecosistem. Pe  lângă ecosistemul natural (de la cel local până la cel global), omul este parte dintr-un ecosistem  social și comunitar. Potrivit ultimelor filosofii ecologiste, ecologia nu poate exista separat de  societate și psihologie.

Acest proiect face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Inside Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.