Dăm startul unei veri poetice, la Timișoara! Tramvaiul Poeziei, eveniment ajuns la a 3-a ediție, este o invitație adresată publicului larg de a se bucura, pe 3 și pe 4 iunie, de 5 călătorii interdisciplinare în tramvaiul desenat de artistul Dan Perjovschi. Călătoriile oferă ocazia incursiunii în lumea poeziei contemporane, a orașului, dar înseamnă totodată și momente muzicale și povești de pe 3 trasee din oraș, cu scopul de a crea o experiență inedită pentru redescoperirea lecturii și a reconectării cu Timișoara. Tramvaiul Poeziei este un proiect al Asociației „Arta Nu Mușcă”.
Programul complet, informații despre poeții invitați și traseul ghidat, aici.
Cu 2 ediții anterioare realizate în București, Tramvaiul Poeziei schimbă macazul pentru ediția din acest an și staționează la Timișoara.
Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.