Dragă manualul

Avem nevoie de manuale școlare pentru că sunt create de profesori cu experiență a căror pregătire profesională este atestată de acreditările obținute. Avem nevoie de manuale pentru că nu pot fi scrise și publicate de oricine. Ele sunt orientate înspre o anumită calitate a informației și a modului de prezentare, pentru a fi în concordanță cu programa școlară obligatorie. Elevii au nevoie de manuale pentru că îi ajută să asimileze o serie de informații în mod structurat, ceea ce le permite nu doar să-și promoveze examenele, dar să-și dezvolte și intelectul. Avem nevoie de manuale pentru că ele facilitează inclusiv procesul de predare și examinare pentru profesorii tineri, cu experiență redusă în procesul educațional.

 

Nu avem nevoie de manuale pentru că, deși se află în atenția și centrul procesului de educație, ele sunt doar niște instrumente ce ar trebui să pună în valoare o programă școlară și să faciliteze cunoașterea, fără să devină un scop educațional în sine. În loc, se pot folosi orice alte resurse educaționale disponibile în mediu fizic sau virtual, ceea ce poate fluidiza procesul de învățare. Nu avem nevoie de manuale pentru că nu reușesc să concureze cu alte conținuturi informaționale din viața copiilor, nici măcar în formele lor digitale, iar incapacitatea de a fascina și de a inspira este compensată doar de timpul cu care copiii sunt obligați să-l petreacă cu manualele în față.° Nu avem nevoie de manuale pentru că majoritatea lor sunt inadecvate realității de azi, perpetuează stereotipuri de gen și de rol, și nu ajută la educarea unui cetățean contemporan. Nu avem nevoie de manuale pentru că ele sunt „un filtrul imperfect creat pentru un elev generic.”

 

Totuși, în condițiile în care aproape fiecare deschidere de an școlar este însoțită de scandalurile cauzate de întârzierea tipăririi manualelor școlare, iar acestor scandaluri le urmează cele cauzate de slaba lor calitate, poate că ar merita să ne întrebam: care sunt mecanismele prin care se realizează un manual, de la concepție până la tipărire? Chiar e necesar să ne investim în fiecare an în crearea de manuale noi? Ar fi mai simplu să renunțăm la manuale și să optăm pentru alte surse de educație? De ce manualele din trecut sunt structurate vizual și informațional mai coerent decât cele actuale? Cum au apărut aceste discontinuități în evoluția manualelor școlare din România? Cum ar trebui să fie manualele din zilele noastre? Cui ar trebui să se adreseze?

 

➳ Fără a putea pretinde că vom putea da răspunsuri tuturor acestor întrebări, și cu speranța că vom lansa altele noi, expoziția atelier „Dragă manualule” încearcă să ofere o privire generală asupra evoluției unor materialelor didactice din spațiul românesc, din ultimii aproape 100 de ani, cu accent pe cele dedicate educației artistice.

➳ Deschiderea este urmată de o discuție informală ce pleacă de la experiența de realizare a unor manuale de învățare a artelor și a limbii române, alături de autorii acestora: Daniela Kohn, Silvia Ștefănescu, Ovidiu Hrin (Synopsismedia), Laura Borotea și Gabriel Boldiș (Minitremu). Discuția este mediată de Adriana Lucaciu (Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Arte și Design).

➳ Materialele expoziționale fac parte din colecția Ovidiu Hrin, Răzvan Anton, Miklosi Denes, Renata Veer, Bartha Jozsef (cărora le mulțumim), și arhiva Minitremu.

⌘ Grafică realizată de Diana Vlasa.

° Alice în Țara Manualelor. O explorare a personajelor care îi inspiră pe copii în școală,
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București, 2015
°° Ovidiu Voicu - Manuale școlare: să separăm ideile bune de zgomotul de fond, Centrul Pentru Inovare Publică

Cerc pedagogic

➳ Întrebările vor fi reluate a doua zi în cadrul unui cerc pedagogic destinat învățătorilor, profesorilor și educatorilor. Pentru înscrierea alături de invitații noștri, trimiteți un email pentru rezervarea unui loc pe adresa [email protected].