Spectacol stradal de poezie Balcoolaurul și gladiautorii

După un succes răsunător la prima ediție din luna mai, suntem încântați să vă invităm la cea de-a doua reprezentație a spectacolului „Balcoolaurul și gladiautorii”. Pe data de 30 septembrie, ora 20:00, Piața Sf. Gheorghe din Timișoara va găzdui din nou spectacolul stradal de poezie, inspirat din volumul Cuprins: Cenaclul Pavel Dan, o antologie semnată de Eugen Bunaru. Evenimentul face parte din Săptămâna de Inițiere UVT.
 
Interpreții acestui spectacol sunt talentatul Bogdan Spiridon și un grup de 13 studenți-actori. Light design: Florian Putere. Sound design: Sebastian Hamburger. Concept costumație: Gabriela Strugari. Scenariu și regia artistică: Sabin Popescu.
 
Acest eveniment are un caracter interdisciplinar, fiind o colaborare între Facultatea de Muzică și Teatru și Facultatea de Litere, alături de specialiști din domeniul teatrului. De asemenea, este implicat cel mai longeviv cenaclu literar din țară, Cenaclul „Pavel Dan”.
Evenimentul face parte din programul cultural „La UVT, Cultura este Capitală!”, inclus în Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, teritoriul Oameni, stația Reflecții, finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte, cofinanțat de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2023

Part of

La UVT, Cultura este Capitală

La UVT, Cultura este Capitală