Concurs Internațional „REMEMBER ENESCU”

Concursul Internațional „REMEMBER ENESCU”, ajuns la ediția a XXI și aflat în mentoratul Violonistului Alexandru Tomescu, se adresează tinerilor muzicieni cu vârsta între 7 – 24 ani, indiferent de naţionalitate și locul în care trăiesc, care își doresc să asimileze, pe lângă repertoriile obișnuite de studiu, și lucrări semnate George Enescu. Concursul reprezintă o platformă de lansare și încurajare a tinerilor, viitorii muzicieni remarcabili ai lumii, și, totodată, o ocazie de a împărtăși un moment intergeneraţional de muzică, educație, atitudine și valoare, imaginat și dezvoltat de Fundaţia Culturală “REMEMBER ENESCU”.

Scopul acestui proiect este de a crea condiții favorabile pentru stimularea curajului de a genera un nou sentiment al comunității, Generozitatea, după modelul marelui muzician, George Enescu, printr-o platformă de lansare și încurajare a tinerilor, viitorii muzicieni remarcabili ai lumii.

Proiectul își propune să dezvolte încrederea participanților în propriile talente și abilități muzicale, încurajând atitudini constructive de exprimare și gândire critică, precum și un dialog între arte și educație, în armonie cu dinamica națională și internațională.

Concursul cuprinde patru secțiuni: vioară, canto, compoziție și pian, ce reprezintă o inovaţie a acestei ediții. Totodată, a devenit în timp unul dintre cele mai importante din peisajul muzical și educațional românesc, câştigătorii derulând cariere internaţionale sau confirmându-şi valoarea la alte competiţii desfăşurate în țară și peste hotare - premii câștigate la Concursul International „George Enescu”, premii la Concursul International „Regina Elisabeta”, Bruxelles sau premii la Concursul International „Concertino Praga”  și multe altele.

Marele Premiu al Concursului „REMEMBER ENESCU” se va acorda unui tânăr muzician pentru cea mai meritorie prezență în concurs, indiferent de categorie și secțiune.

La finalul concursului, în data de 30 septembrie, va avea loc Gala Laureaților, cu participarea Filarmonicii „BANATUL”, care va cuprinde și un recital extraordinar de vioară și pian, oferit de Violonistul Alexandru Tomescu și pianista Sînziana Mircea. 

Violonistul Alexandru Tomescu declară ”Scopul Fundației „Remember Enescu” și al proiectului este de a crea un cadru cultural și educațional solid și continuu, de a contribui la creșterea vizibilităţii culturii române și a interesului pentru aceasta pe pieţele culturale internaţionale, prin facilitarea accesului la creații românești reprezentative. Promovarea culturii şi valorilor româneşti prin arta muzicală de excepţie dobândită în urma cursurilor de excelenţă, a conferințelor și interacțiunii tinerilor cu publicul larg este un obiectiv pe care noi toți trebuie să-l avem. Studiul muzicii, precum şi studiul operei şi personalităţii marilor muzicieni ca George Enescu, constituie paşi importanţi în promovarea identitaţii românești în țară și străinătate, dar mai ales dau încredere tinerlori muzicieni de a aborda repertorii complexe și a excela pe marile scene muzicale ale lumii”.

Totodată, în cadrul Concursului Internațional „Remember Enescu” vor exista două Master Class-uri cu public, pentru vioară, susținut de Violonistul Alexandru Tomescu și pian, susținut de pianista Sînziana Mircea, precum și conferința motivațională „Cum ne schimbăm viața prin Cultură?”, cu prezența Prof. univ. dr. Violeta Zonte, decan al Facultății de Muzică și Teatru de la Universitatea de Vest Timișoara, a violistului Cristian Andriș, Conf.univ.dr. și director al Școlii Doctorale de Muzică și Teatru din UVT, din Universitatea de Vest din Timișoara, a doamnei Cristina Comandașu, manager Radio România Muzical și a lectorului Anca Gheorghe, manager cultural și producător al Turneului Internațional Stradivarius. Intrarea publicului este gratuită la toate aceste activități, inclusiv la sesiunile de pregătire a concurenților pentru competiția finală. 

Prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, Rectorul Universității de Vest Timișoara, declară „Contribuția Universității de Vest din Timișoara la evenimentele speciale ale anului cultural european 2023, desfășurate în Timișoara, confirmă rolul comunității academice în ansamblul vieții culturale a Timișoarei. Prin nume prestigioase, precum sunt cei patru laureați ai premiilor Nobel pe care i-am avut invitați la UVT – Orhan Pamuk, Jean-Marie Lehn, Jean-Pierre Sauvage și Erik Maskin - sau prin cel mai prestigios filosof european al momentului, Peter Sloterdijk, UVT a oferit Timișoarei și României, în acest an, momente de interacțiune cu valorile certe ale culturii și științei mondiale. Tot așa, în septembrie, vă invităm la întâlniri artistice unice, în cadrul Concursului Internațional „Remember Enescu”, desfășurat prin mentoratul violonistului Alexandru Tomescu, mentor al școlii de studii masterale din cadrul Facultății de Muzică și Teatru a UVT.

Vă așteptăm cu bucurie la concurs și în sălile de concerte!

În cea de-a doua parte a proiectului vor avea loc o serie de concerte maraton, până la finalul lunii noiembrie, susținute în cinci orașe europene de către violonistul Alexandru Tomescu, pianista Sînziana Mircea și Orchestra studenților facultății de Muzică și Teatru de la Universitatea de Vest din Timișoara. Proiectul va contribui activ la implementarea strategiei Timișoara Capitală Culturală Europeană în 2023 și va avea un impact pozitiv major privind percepţia existentă asupra culturii româneşti la nivel european, are anvergură universală și dă importanță lucrărilor, personalității universale a celui mai mare muzician român, George Enescu. 

SPONSORI ȘI PARTENERI:

Concursul Internațional „REMEMBER ENESCU” este un proiect produs de Fundația Culturală „REMEMBER ENESCU” și este posibil cu sprijinul Finanțatorilor, Sponsorilor, Partenerilor și Partenerilor Media:

Sponsor Principal – BRD GROUPE SOCIETE GENERALE

Partener Principal – UNIVERSITATEA DE VEST/FACULTATEA DE MUZICĂ ȘI TEATRU TIMIȘOARA, FILARMONICA „BANATUL”

Sponsori: ICR, APERTO- INSTRUMENTE MUZICALE, Doamna CATIA RĂDULESCU

Parteneri: MUZEUL NAȚIONAL „GEORGE ENESCU”, FILARMONICA „GEORGE ENESCU”, FILARMONICA DE STAT „DINU LIPATTI”, FILARMONICA „BRAȘOV”, FILARMONICA DE STAT ORADEA, FILARMONICA „MOLDOVA” IAȘI, FILARMONICA „ION DUMITRESCU” RÂMNICU-VÂLCEA, UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE MUZICĂ BUCUREȘTI, ASOCIAȚIA MUSEART, ASOCIAȚIA CULTURALĂ IANCU ȚUCĂRMAN & MARIA POPA

Parteneri Media: RADIO ROMÂNIA MUZICAL, RADIO ROMÂNIA CULTURAL, RADIO ROMÂNIA INTERNAȚIONAL, RADOR, OBSERVATOR CULTURAL, HAUTE CULTURE, BIZ, DEMILIOANE.RO, OAMENIIINSPIRA.RO

Concursul Internațional “REMEMBER ENESCU” 2023 –  face parte din „Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 și este finanțat prin programul OVERBORDER CULTURE+, derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

This project is part of the national cultural Programme “Timișoara - European Capital of Culture 2023” and is funded through the OverBorder Culture+ programme, carried out by the Cultural and Art Center of Timiș County, with funds allocated from the state budget through the Ministry of Culture.