Muzeul Apei – racord la rețeaua culturală a Timișoarei

Muzeul Apei I Racord la rețeaua culturală a Timișoarei propune activarea unui nou spațiu muzeal și cultural într-o zonă periferică a orașului, formată din cartierele rezidențiale Ciarda Roșie, Braytim și Soarelui. Muzeul Apei valorifică patrimoniul industrial al fostei Uzine de Apă potabilă Urseni, precum și a clădirior Secession de început de secol XX. Scopul este reconstituirea legăturilor identitare dintre oameni și locuri emblematice pentru evoluția orașului. La confluența dintre arte, tehnologie și știință, Muzeul Apei este un spațiu al experimentării și creativității interdisciplinare, în care apa, element vital, este liant social, subiect de investigație și sursă de inspirație.

Puternic ancorat nu doar în moștenirea trecutului, ci și în nevoile prezentului și posibilitățile viitorului, activitatea muzeului este orientată către accesibilizarea și democratizarea culturii,  consolidarea de practici de mediere culturală pentru dezvoltarea și diversificarea publicului. Contribuția proiectului la moștenirea titlului de Capitală Europeană a Culturii constă în activarea unei zone a orașului lipsită de ofertă cultură, în îmbogățirea infrastructurii culturale cu un ansamblu muzeal cu valoare patrimonială și amenajat în serviciul implicării și stimulării creativității publicului.

Scopul proiectului a fost de a introducere în programul de deschidere al Capitalei Culturale a celor două vechi uzine de apă, piese de patrimoniu industrial bine păstrate, transformate prin ample proiecte de regenerare și intervenție. Deschiderea acestor locuri inedite publicului a urmărit crearea unui calendar de evenimente și parteneriate pentru 2023, dar și ulterior. Obiectivele proiectului au fost organizarea, în ambele uzine, a unui program de o zi dedicat publicului larg, cu vizite ghidate, ateliere de lectură și activități pentru copii, precum și organizarea unui eveniment de networking, în care operatori culturali, organizații civice și educaționale și artiști independenți să descopere Uzina de Apă Urseni, viitorul Muzeu al Apei din Timișoara, să propună colaborări și idei de viitoare activități ce pot fi găzduite de fostele uzine. Proiectul va consolida o rețea de parteneri locali, naționali și internaționali dedicați promovării patrimoniului și muzeelor apei ca entități esențiale pentru viitorul societății umane. 


Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

This project is part of the national cultural programme "Timișoara – European Capital of Culture in 2023" and is funded through the Grow Timișoara 2023 programme, implemented by the Center for Projects Timișoara, with funds allocated from the state budget, through the budget of the Ministry of Culture.