Apel deschis continuu pentru includerea de proiecte în Programul Extins Timișoara - Capitală Europeană a Culturii 2023
Programul TM2023+ include proiectele culturale care nu fac parte din Programul cultural oficial, componentă a Programului național Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023, dar care se încadrează în viziunea și conceptele principale ale Candidaturii. Administrarea acestuia este asigurată de Asociația Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii.
Programul TM2023+ nu vizează acordarea de finanțări destinate implementării proiectelor culturale. Rolul acestuia este să promoveze proiectele culturale care ating standarde de calitate ridicate, facilitând astfel accesul publicului la activitățile organizate.
Obiectul acordurilor semnate între Asociație și operatorii culturali va fi reprezentat de dreptul de utilizare a siglei specifice Programului național Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 (fără sigla Uniunii Europene), precum și de înscrierea proiectului selectat în desfășurătorul oficial.
Solicitanții trebuie să fie persoane juridice cu sediul în România sau în străinătate, cu activitate în sectoarele culturale și creative, prezentând una dintre următoarele forme de organizare:
- persoană fizică autorizată;
- întreprindere familială;
- întreprindere individuală;
- asociație;
- fundație;
- societate comercială;
- persoană juridică de drept public;
Pentru a fi eligibile în Programul TM2023+, proiectele culturale propuse vor îndeplini următoarele condiții:
- sunt implementate în Regiunea Vest;
- includ evenimente cu publicul organizate în Timișoara;
- perioada de implementare este cuprinsă în intervalul 01.01.2023-31.12.2023;
- se încadrează în viziunea și conceptele principale ale Candidaturii.
Procesul de selecție nu este unul competitiv. Vor fi selectate toate proiectele care respectă criteriile de eligibilitate, care se află în corespondență cu viziunea și conceptele principale ale Candidaturii și care întrunesc standarde de calitate ridicate din punct de vedere artistic.
Procesul de depunere a solicitărilor este unul continuu, sesiunea de depunere rămânând deschisă pe întregul parcurs al anului 2023.
Aplicarea se realizează online, prin intermediul formularului care poate fi accesat la link-ul de mai jos.
Comisia de evaluare se va întruni în funcție de evoluția numărului de proiecte acumulate, fără ca durata de așteptare a unei aplicații să depășească 14 zile calendaristice.
Analiza calitativă a proiectului va fi realizată în raport cu următoarele criterii:
a) Încadrarea în conceptul și viziunea Candidaturii;
b) ”Excelența artistică și/sau originalitatea” proiectului;
c) Calitatea recomandărilor.
Pentru a fi declarat ”Admis”, proiectul trebuie să îndeplinească toate cele 3 criterii.
Comunicarea rezultatelor procesului de evaluare și semnarea acordurilor
După fiecare întrunire a comisiei de evaluare, raportul de selecție va fi publicat pe portalul web al Asociației. Concomitent, aplicanții vor fi notificați individual cu privire la rezultatele procesului de evaluare.
Ulterior, aplicanții selectați vor fi invitați la semnarea Acordului de includere în Programul TM2023+
Pentru informații suplimentare și îndrumare legate de procedura de aplicare, ne puteți contacta de L-V, între orele 9:00 - 17:00, la următoarele adrese:
BRÎNDESCU Daniel
Tel: 0733 987 233
Mail: [email protected]
JIGOVAN Adrian
Tel: 0728 409 245
Mail: [email protected]